(VIDEO) Acest exemplar Audi quattro de primă generaţie e de vânzare şi iată de ce e atât de special modelul!

25 Octombrie 2020, 10:41
Ilie Toma
Azi quattro înseamnă în primul rând sistemul de tracţiune integrală al acelor de la Audi. Dar la începuturi quattro a fost numele primului model Audi, care avea tracţiune pe patru roţi. Ăsta e, modelul din imagini! Şi el nu e doar primul Audi cu tracţiune integrală, ci primul autoturism din lume cu un asemenea tip de tracţiune, şi când vorbim de autoturism, ne referim la maşinile astea mici, nu la offroader-e specializate, care existau şi până la acel moment în istorie.
Dar maşina asta are şi mai multă istorie şi valoare morală de nepreţuit în spate ei. Pentru că ea s-a născut dintr-o poveste fantastică a concurenţei în raliu, unde Audi a vrut să învingă şi a schimbat regulile. Modelul ăsta făcea parte din planurile companiei germane de a-i bate pe italienii de la Lancia, care dominau raliurile pe atunci. Şi pentru că un model de raliu trebuia să aibă minim 500 de exemplare similare, produse şi vândute marelui public, a fost lansată şi această versiune „civilă” a lui Audi quattro!
Maşina asta avea sub capotă poate cea mai iubită arhitectură a motoarelor Audi din toate timpurile, cea cu 5 cilindri în linie, turboaspirată. Aici, din 2,144 cm cubi, motorul scoate 200 CP, transmişi unei cutii manuale cu 5 trepte, apoi tuturor celor 4 roţi, prin primul sistem quattro din lume. Era un sistem permanent şi toţi care apucau să-l conducă erau pur şi simplu vrăjiţi de modul în care această maşină putea fi condusă prin viraje cu aderenţă scăzută, de diferenţa uriaşă pe care o făcea acest sistem.
Tocmai asta a şi făcut o diferenţă uriaşă în raliuri pentru Audi. În 1982, modelul ăsta a câştigat campionatul mondial de raliuri, lăsându-i pe toţi cu gura găscată şi totodată făcându-i pe toţi să înţeleagă că de acum încolo doar cu tracţiunea integrală se va putea câştiga în raliuri. Dar dezvoltarea unui sistem 4x4 nu putea fi făcută atât de repede, aşa că în 1983 Audi rămăsese în avantaj la acest capitol. Totuşi, Lancia i-a învins printr-o serie de trucuri. Anul 1983 a fost o poveste excepţională în raliuri, redată de minune de către cei de la The Grand Tour în reportajul video de la mai jos. Vă recomandăm cu căldură să-l vedeţi, ca să înţelegeţi şi mai bine de ce e atât de special acest Audi quattro.
Iar apoi, îţi vom spune doar că exemplarul ăsta, produs în 1981 şi înmatriculat în 1982, a fost cumpărată de un entuziast din Milano şi păstrată aproape 40 de ani în mâinile lui, până a fi vândută actualului proprietar. Maşina n-a fost restaurată niciodată, fiind şi azi în condiţie originală, şi are doar puţin peste 103,000 km parcurşi în întreaga sa istorie.
E echipată cu un set de jante OZ adiţionale, dar are şi setul original, iar pe planşa de bord are un telefon opţional, instalat în anii ’80 de o companie italiană. Toate invoice-urile sunt păstrate, chiar şi cel pentru acest telefon, ceea ce garantează o istorie absolut transparentă a acestei bijuterii.
Şi e o bijuterie nu doar pentru fanii Audi, ci pentru orice pasionat auto. E o maşină care a scris istorie, care a schimbat lumea auto şi care a făcut, practic, ca azi să avem atât de multe autoturisme cu tracţiune integrală în toată lumea. Acest Audi quattro e pionerul!
Cât costă? Se cere pe ea 48,500 euro. Nu e un preţ mic, dar e unul justificat pentru unicitatea şi valoarea morală a acestui model! Pentru că maşini, care să fi schimbat lumea atât de mult, sunt puţine în lume, şi cine ştie dacă vor mai fi! Iar noi zicem chiar că acesta e unul din cele mai glorioase modele Audi din toate timpurile!
0
5,410
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!