Afirmaţii tăioase în adresa Tesla din partea şefului Toyota: este un bucătar care vinde reţete

9 Noiembrie 2020, 17:29
Denis Godorozea
Toyota a organizat o conferinţă în care a relatat despre rezultatele activităţii concernului în cel de-al doilea trimestru al acestui an. În cadrul evenimentului, japonezii şi-au anunţat planurile de dezvoltare pentru viitorul apropiat, inclusiv ideile de electrificare, iar în acest context cu o replică tăioasă şi inadmisibilă în adresa Tesla a venit Akio Toyoda, actualul preşedinte al concernului şi nepotul fondatorului Toyota — Kiichiro.
În discursul său, Akio Toyoda a încercat să compare afacerea sa cu cea condusă de Elon Musk, sugerând că americanii sunt prea departe încă de succesul companiei japoneze. Mai mult de atât, oficialul a comparat cele două afaceri cu reţelele de restaurante, unde Toyota are o bucătărie bine definită cu un Chef iscusit, pe când Tesla are doar un bucătar care încearcă să-şi vândă reţetele şi promite că acestea vor fi bune în viitor. Toyoda şi-a argumentat poziţia prin faptul că concernul nipon a reuşit să comercializeze peste 10 milioane automobile în 2019, pe când Tesla abia urmăreşte să atingă borna de 500 mii unităţi vândute în acest an.
Ei bine, nu am vrea să venim în apărarea părţilor, or cei de la Tesla nici nu au avut vreo reacţie la discursul lui Toyoda. Dar declaraţiile făcute de preşedintele companiei japoneze par ciudate şi incoerente, însăşi comparaţia companiilor pe latura succesului în afaceri pare a fi incorectă. De altfel, cele două companii nici nu concurează direct pe vreun segment de piaţă, or Tesla comercializează automobile 100% electrice (apropo, 100% originale). Şi nu putem nega miracolul economic Tesla care, după ani de pierderi generate de investiţii şi creşteri de producţie, a început să înregistreze profituri consistente în acest an. Iar asta într-un segment de piaţă neprofitabil, la ora actuală, pentru cea mai mare parte de constructori auto.
În cadrul conferinţei conducerea companiei a vorbit şi despre planurile de lansare în segmentul electric care, de altfel, sunt implementate dramatic de lent pentru un constructor ce deţinea până nu demult poziţia de lider în electrificare, cucerind poziţii bune cu motorizările sale hibride. Apropo, lansate pentru prima dată acum mai bine de 20 de ani şi de atunci actualizate periodic. Fireşte, aici nu putem să nu fim de acord cu Toyoda, or cu o implementare tardivă a tehnologiilor noi, cu preţuri deobicei mai mari decât majoritatea concurenţilor pe segment, Toyota reuşeşte să înregistreze profituri considerabile. Dar nu îndrăzneşte sau poate nu reuşeşte cu implementarea noilor tehnologii acum, în segment unde anume constructorul Tesla este lider.
Aşadar, dacă ar fi să comparăm cele două companii într-un singur segment de piaţă — nu am putea-o face. Toyota a prezentat mai devreme o versiune electrică a lui C-HR, care însă nu se grăbeşte să vină pe piaţă, iar anii trecuţi de la momentul premierei a lăsat maşina asta pe poziţii de outsider în raport cu concurenţii proaspeţi în ceea ce ţine de caracteristici şi autonomie. În prezent în Europa Toyota oferă un singur electromobil — ProAce. Da, o utilitară creată pe baza Peugeot, asamblată de PSA, doar cu sigla japonezilor ataşată. Nici proaspătul Lexus UX nu pare să opună prea mare rezistenţă, dar este încă un jucător nou pe piaţă.
Toate aceste "reuşite" le enumerăm pe fundalul gamei formate Tesla, care este constituită acum din 4 modele electrice originale. Pe fundalul gamei ID a celor de la Volkswagen, care începe a face regulile jocului în Europa şi China, pe fundalul celui mai de succes electromobil din lume, Nissan Leaf, aflat acum la cea de-a doua generaţie şi acompaniat de SUV-ul Ariya. Dar nici nu uităm de rivalii de la Hyundai şi KIA, care sunt în doar câţiva paşi de a se egala sau chiar întrece Toyota cu "bucătăria lor" şi, apropo, au o gamă de modele 100% electrice simţitor mai mare.
0
15,303
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!