(VIDEO) Noul BMW M5 CS, sedanul ce poate alerga peste 300 km/h!

27 Ianuarie 2021, 10:41
Ilie Toma
BMW a făcut deja o tradiţie din a dezvălui un fel de ediţii superlative cu încă un pic deasupra ale modelelor diviziei M, botezate frumos cu indicele CS, de la clasica expresie Club Sport. Acum a venit şi rândul lui BMW M5 să primească o ediţie CS.
În primul rând, filosofia de superlativ cu un pic deasupra se regăseşte la performanţele motorului. E vorba de acelaşi V8 de 4.4 litri de pe M5-ul normal, doar că aici el a fost setat să livreze şi mai mulţi cai — tocmai 635 CP, cu 35 CP mai mult decât M5-ul standard şi 10 CP mai mult decât M5 Competition, ceea ce-l face instantaneu atât cel mai puternic M5 din istorie, cât şi cel mai puternic model BMW M lansat vreodată.
Puterea imensă e transmisă unei cutii de viteze cu 8 trepte şi unui sistem de tracţiune integrală xDrive, care poate fi pus în regim de tracţiune spate, aşa cum povesteam în detaliu la testul nostru drive cu BMW M5 standard, realizat acum doi ani pe legendarul circuit Nurburgring.
Noul BMW M5 CS este şi demenţial de rapid. Accelerarea de la 0 la 100 km/h o face în 3.0 secunde, iar acesta deja un timp la hotarul dintre supercar-uri şi hipercar-uri! De la 0 la 200 km/h noul model bavarez poate accelera în doar 10.3 secunde! Şi, sfidând tradiţia germană de a limita viteza maximă la 250 km/h, noul BMW M5 CS poate atinge o cifră maximă pe vitezometru de 305 km/h! Şi nici măcar aia nu e limita fizică, pentru că e tot limitată electronică! Cel mai probabil, dacă n-ar exista limita, maşina asta ar putea atinge 320-330 km/h!
Sigur, pe lângă performanţa demenţială, noul model BMW M vine cu detalii distinctive de design, care să-l facă recognoscibil în faţa fanilor. Design specific de jante, nuanţă specifică de caroserie, mici elemente bronzate, iar la interior scaunele speciale, materiale cu mai multă prezenţă a fibrei de carbon adevărate sau a CFRP-ului. Într-un cuvânt, schimbări şi elemente distinctive care chiar contează pentru cei care şi-ar dori o asemenea maşină.
Preţul e uriaş — de peste 180,000 euro, adică tot spre liga supercar-urilor. Însă producţia va fi limitată la o perioadă mai restrânsă, prin urmare cei care l-ar cumpăra pot fi siguri că vor fi puţine produse în istorie, iar astfel, vor deţine, practic, o maşină demenţială de colecţie, cumpărată acum pentru timpurile viitoare.
Şi cum următoarele generaţii de modele super sportive vor deveni inevitabil hibridizate şi chiar electrificate, s-ar putea ca acest BMW M5 CS să fie unul din ultimele modele puritane, de şcoală veche, cu un V8 imens twin turbo sub capotă, care chiar te face să tremuri de extaz când îl conduci!
0
1,908
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!