Aceşti doi pensionari de azi au creat cândva divizia AMG

28 Februarie 2021, 19:47
Ilie Toma
De fapt, azi îi spunem cu toţii divizie AMG din cadrul Mercedes-Benz, dar la începuturile sale AMG era o companie independentă dedicată performanţei desăvârşite. Iar aceşti doi oameni de vârstă onorabilă, încărunţiţi de vreme, au fost învolburaţi şi neastâmpăraţi în tinereţea lor, or, anume ei au creat ceea ce cunoaştem azi drept AMG!
Foto: Hans Werner Aufrecht şi Erhard Melcher

Numele lor e Hans Werner Aufrecht şi Erhard Melcher. Era anul 1967 când cei doi prieteni s-au decis să fondeze o companie în garajul dublu al casei lui Aufrecht, iar numele AMG a venit de la numele lor de familie şi oraşul de origine a lui Aufrecht, Grossaspach, deci: A de la Aufrecht, M de la Melcher şi G de la Grossaspach. Ambii amici munciseră drept ingineri la Mercedes-Benz către acel moment, aşa că dorinţa lor de a crea maşini de performanţă supremă s-a îndreptat inevitabil către marca pe care o adorau şi o cunoşteau cel mai bine — Mercedes-Benz.
Foto: Erhard Melcher lucrează la un motor în primele zile ale AMG

Primele direcţii spre care s-au focusat cei doi în garajele lor au fost dezvoltarea de motoare pentru echipele de curse, care foloseau Mercedesuri. Şi la doar 4 ani de la fondarea companiei un bolid cu motor pregătit de ei — un AMG SEL 6.8 — câştiga cursa de 24 de ore de pe circuitul Spa-Francorchamps! Iar asta a însemnat nu doar victorie pentru echipa care comandase acel motor de la ei, ci şi un salt imens de imagine pentru numele AMG, or locul întâi într-o cursă de anduranţă înseamnă că ai reuşit să pregăteşti nu doar un motor puternic, ci şi durabil, rezistent la exploatarea aia de performanţă supremă!
Foto: acesta e bolidul AMG SEL 6.8, care a obţinut victoria la Spa în 1971. Avea 420 CP la activ!
Foto: Iar acesta e paşaportul tehnic al aceluiaşi bolid, păstrat în arhivele AMG

Aşa că din acel punct dezvoltarea AMG a pornit pe o linie ascendentă mult mai pronunţată. Mutare în facilităţi mai mari, iar în 1976 AMG s-a mutat în localitatea în care îşi are şi azi sediul, Affalterbach. Iar între timp cei doi înţeleseră că există o cerere mare de la proprietari de Mercedes-Benz, care ar vrea şi mai multă performanţă pentru modelele lor.
Melcher îşi aminteşte, însă, despre cât de ciudat părea în acele vremuri să modifici un Mercedes-Benz. Proprietarul imobilului pe care-l arendau ei la începuturi se uita foarte suspect la ei, văzând că aduc Mercedes-uri să le modifice, crezând că cei doi fac cu siguranţă ceva ilegal — or, în acele vremuri Mercedes era considerat deja o maşină perfectă, desăvârşită, la care era absurd să mai modifici ceva! Iar ca să mai reducă din suspiciuni, Melcher asculta muzică jazz la volum mare când muncea la maşini. Şi tot el îşi aminteşte, că după ce începuseră să aibă un pic de recunoaştere şi erau căutaţi de potenţiali clienţi, fiind întrebaţi cum să-i găsească în micuţul orăşel, el răspundea simplu „urmăreşte urmele de cauciucuri arse prin oraş”.
Primele modificări pe care le ofereau ei pentru modelele Mercedes erau neoficiale şi începuseră în 1971, la scurt timp după răsunătoarea victorie de la Spa. Modificările erau oferite pentru modele precum SL-ul de atunci, iar din 1972 şi pentru renumitul Mercedes-Benz S-Class W116. De aici încolo oferta sa tot extins către noi şi noi modele, inclusiv W123, W126, W124. În anii 1980 tot mai mulţi clienţi îşi doreau nu doar motor cu performanţă sporită sau suspensii, ci şi aspect distinct, aşa că gama de accesorii a fost şi ea lărgită.
Foto: Un Mercedes-Benz W116 modificat în primii ani de către AMG: 450 SEL AMG 6.9 din 1975

Atunci când AMG s-a mutat în Affalterbach, Melcher a decis să părăsească compania, rămânând în orăşelul Bugstall şi fondându-şi o companie mică. A rămas în relaţii strânse de prietenie profesională cu Aufrecht, însă, continuând chiar să livreze tot soiul de componente către AMG, inclusiv pentru motoare de curse. Compania sa mică există şi până azi şi colaborează strâns cu divizia de azi AMG.
Între timp, cei de la Mercedes-Benz începuseră să dea târcoale tot mai mult companiei AMG. Renumele pe care şi-l câştigase AMG nu le permitea celor de la Mercedes-Benz să meargă împotriva lor, aşa că oficialii mărcii germane au decis că e mai strategic să te apropii de aceşti oameni talentaţi. Tocmai aşa s-a ajuns ca, la începutul anilor 1990, Daimler şi AMG să încheie un contract de parteneriat oficial, prin care AMG devenea un soi de casă de performanţă oficială a Mercedes-Benz, iar o mare parte din opţiunile de configurare AMG puteau fi comandate direct în showroom-urile mărcii germane. Odată cu asta, avea să existe o cooperare mult mai strânsă în dezvoltarea de versiuni AMG pentru modelele Mercedes-Benz. Iar primul vehicul dezvoltat în comun de către AMG şi Daimler, cu acces reciproc în etapa de dezvoltare, a fost chiar W210, în versiunea rară E 50 AMG, munca asupra căruia a început în 1993.
Foto: Mercedes-Benz W210 E 50 AMG, primul model dezvoltat oficial împreună de Daimler şi AMG

Lucrurile au mers bine între cei de la Daimler şi AMG, aşa că la 1 ianuarie 1999 Aufrecht a vândut 51% din acţiunile AMG către cei de la Daimler, sau Daimler-Chrysler, aşa cum era numită compania pe atunci. Odată cu asta, compania AMG şi-a schimbat denumirea în Mercedes-AMG GmbH. Divizia de dezvoltare a motoarelor de curse a fost separată şi continuă să existe şi azi independent, cu numele HWA, nume care vine de la iniţialele lui Aufrecht. La 1 ianuarie 2005 acesta a vândut şi restul acţiunilor AMG către Daimler şi abia din acest moment divizia AMG de azi devine o companie complet deţinută de Daimler.
Foto: Mercedes-Benz W211 E 55 AMG

Azi cei doi ar putea fi pensionari relaxaţi, care să-şi savureze în tihnă averile agonisite pe parcursul vieţii. Dar în venele lor curge performanţa de AMG, iar performanţa asta nu cunoaşte noţiunea de pensie în suflet, aşa că cei doi rămân nişte ingineri rebeli şi ambiţioşi. Aufrecht, la cei 81 de ani ai săi, munceşte în continuare la compania sa HWA, care are circa 300 de angajaţi, şi are performanţa de curse în minte în fiecare zi.
Melcher are o vârstă identică, de 81 de ani, şi locuieşte azi în sătucul Burgstall, locul de unde AMG şi-a luat cu adevărat zborul acum jumătate de secol. Şi el e în continuare implicat în compania sa, iar dragostea pentru performanţă sau pentru Mercedes-Benz nu s-a redus niciodată. E furnizor de inginerie şi componente pentru activităţile din Formula 3 ale celor de la Mercedes-Benz şi conduce azi un 300 SEL bej clasic, din 1969, cel pe care-l poţi vedea în imaginea de mai jos, în fundal. Probabil, mulţi îl pot admira pe Melcher în Mercedesul său atunci când îl văd pe stradă, dar foarte puţini îşi dau seama cât de mult a determinat pensionarul ăsta de 81 de ani cândva în soarta mărcii Mercedes-Benz şi a ceea ce ştim azi drept divizie de performanţă AMG!
Iar dacă-l întrebăm pe Aufrecht care e modelul său AMG preferat din toate timpurile, fondatorul MG n-are nici o ezitare din a răspunde clar şi răspicat: e versiunea AMG a lui W124, cea care avea motorul V8 de 5.6 litri, de 360 CP şi care putea atinge o viteză maximă de 303 km/h! Uite aşa, până şi omul care a fondat AMG are drept modelul său îndrăgit din toate timpurile anume un W124!
0
5,180
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!