(VIDEO) Virarea interzisă la stânga şi condusul agresiv au provocat un accident pe strada Albişoara din Chişinău

21 Februarie 2021, 10:33
Redacţia PiataAuto.md
Odată cu repararea străzii Albişoara, s-au desenat noi marcaje rutiere, care nu mai permit virarea la stânga în fiecare curte de blocuri locative, cum era anterior. Soluţia e simplă, să mergi până la cea mai apropiată intersecţie şi să te întorci, ca să revii la punctul dorit şi să virezi dreapta spre curte. Însă mulţi şoferi mai continuă să ignore noile marcaje şi să facă virări interzise la stânga.
Un asemenea caz de virare s-a produs şi ieri. El singur n-ar fi generat probabil un accident, dar în acelaşi loc s-a nimerit a fi încă un şofer al unui VW Golf, care conducea agresiv, schimbând succesiv benzile de circulaţie şi acolo unde nu e permis şi traversând intersecţia de dinainte cu viteză mare, după care alternările de benzi au continuat. Doar că atunci când acesta s-a apropiat pe banda dreaptă de locul în care primul şofer menţionat dorea să vireze stânga, s-a mai găsit un alt şofer care l-a observat în ultimul moment în faţa sa pe cel ce virează stânga şi a luat volanul spre dreapta, forţându-l pe şoferul de VW Golf la o manevră de evitare.
Doar că manevra de evitare l-a dus pe acesta din urmă spre bordură, care i-a deteriorat cel mai probabil jantele şi anvelopele şi doar câţiva kilometri la oră au făcut diferenţa în evitarea unui scenariu în care Golful ar fi ajuns în râul Bâc de alături.

Vedeţi toată situaţia surprinsă în video-ul de mai jos. Cine crezi că e vinovat, sau cine poartă cea mai mare parte din vină?

Sursa video: Facebook / grupul GBM / Alexei Litvinenco
0
5,305
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!