De azi încep reparaţiile de drumuri şi în curţile blocurilor din Chişinău: cât de avariată e curtea ta?

22 Iunie 2021, 13:26
Redacţia PiataAuto.md
Primarul capitalei anunţă că de azi în Chişinău încep marile reparaţii de drumuri şi în curţile blocurilor, or, acestea au fost întotdeauna lăsate pe ultimul plan în programele de reparaţii, iar în unele curţi nu s-au făcut reperaţii de decenii întregi. Doar că nu e pentru prima dată când primarii din Chişinău anunţă sau promit reparaţii de amploare în curţi.
Acum primarul Ion Ceban anunţă că demarează reparaţii în 14 curţi din cele 35 programate pentru acest an, primele curţi fiind din sectoarele Botanica şi Centru, după care vor urma sectoarele Buiucani, Ciocana şi Râşcani.
Reparaţiile ar urma să vizeze partea carosabilă, folosită de automobile, dar şi parcări pentru automobile în curţile blocului. De asemenea, se promite că nu vor fi uitate nici facilităţile destinate pietonilor şi copiilor, urmând să se amenajeze trotuare şi terenuri de joacă în cadrul acestor reparaţii, anunţate acum. De asemenea, va fi instalat iluminat şi mobilier urban.
Odată cu acest anunţ, primarul de Chişinău a publicat şi câteva imagini cu curţile unde azi demarează lucrările, imagini care ilustrează totodată şi starea proastă în care au ajuns elementele de civilizaţie de aici.
Şi dacă tot acest subiect a fost adus azi în actualitatea, cu siguranţă că el îl vizează direct pe mulţi dintre noi. Tocmai de aceea, te îndemnăm să ne spui în comentarii sau să postezi o poză cu situaţia carosabilului din curtea blocului tău? Cât de avariat este, cât de mare e necesitatea de a fi reparat cât mai curând?
0
1,290
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!