Toyota prezintă noul Yaris Ecovan, singura furgonetă hibridă disponibilă în segmentul european

26 Iulie 2021, 13:29
Denis Godorozea
Toyota diversifică oferta europeană pentru noua generaţie Yaris cu noua versiune utilitară Ecovan. Cel mai popular model al japonezilor din Europa vine să concureze cu compacte precum Ford Fiesta Van, dar pare a fi singurul model disponibil cu sistem de propulsie hibridă din segment. De altfel, sistemul este identic cu cele oferite pe versiunile tradiţionale Yaris.
Noul Yaris Ecovan va fi produs la uzina japonezilor din Franţa, alături de compactele obişnuite Yaris. De fapt, asamblarea finală (sau, mai bine zis transformarea) va avea loc chiar în showroom-urile oficiale, or Ecovan nu se distinge prea mult de celelalte interpretări Yaris, decât prin compartimentul modificat dedicat bagajelor, lipsa banchetei spate şi plasa de siguranţă menită să separe locul şoferului şi pasagerului faţă de bagajele stocate la posterior în caz de accident. Până şi geamurile portierelor posterioare au rămas la locurile lor, iar opţional pot fi eliminate.
Sistemul de propulsie este 100% identic, astfel, cu ceea ce se oferă pe noul Yaris cu 5 locuri. Sub capota compactei s-a situat benzinarul aspirat natural de 1.6 litri, cu 3 cilindri, asistat de un motor electric. În tandem motoarele generează 116 CP. Compartimentul dedicat bagajelor oferă o lungime de 1,243 mm, fiind prevăzute şi fixatoare şi posibilităţi minore de transformare. Volumul compartimentului constituie 0.9 m3, iar capacitatea maximă de tractare se limitează la 430 kg.
Pe lângă modificările menţionate mai sus, Yaris Ecovan este echipat standard cu pachetul minim obligatoriu de sisteme de siguranţă activă, iar clienţii vor fi răsfăţaţi şi în versiunile de bază de un sistem multimedia cu ecran tactil. În schimb, Ecovan va fi ceva mai accesibil decât hatch-urile obişnuite datorită scutirilor oferite de autorităţile statelor europene la achiziţia vehiculelor de acest tip.
0
1,032
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!