Această Toyota Land Cruiser 80 a fost reconstruită din piese noi, comandate la service-uri oficiale, şi acum e vândută cu un preţ exorbitant

21 Decembrie 2021, 21:01
Ilie Toma
În zilele noastre maşinile clasice legendare au ajuns atât de preţuite încât până şi asemenea construcţii nestandarde precum cea de azi au ajuns a fi vândute cu preţ uriaş. E vorba de o legendară Toyota Land Cruiser 80, model care e adorat cu multă pasiune de fani, dar exemplare cu 0 km la bord pur şi simplu nu se mai găsesc în zilele noastre, pentru că aceste maşini au fost făcute să înconjoare pământul în permanenţă, nu să aibă zero parcurs peste 30 de ani după fabricare. Cu excepţia acestui exemplar, aparent, însă maşina vine cu o istorie mare de precizări, istorie care o face cu totul unică.
Această Toyota a fost fabricată iniţial în anul 1990 şi a fost înmatriculată pentru prima dată în ianuarie 1991. De atunci şi până în anul 2012 ea a mers aproape jumătate de milion de kilometri, fiind, deci, un Land Cruiser cu un regim absolut normal de exploatare. În 2012, însă, a fost cumpărată de actualul proprietar, care a mai exploatat-o vreme de doi ani, până în 2014, până când maşina atinsese 512,123 km pe bord. Şi atunci istoria acestei maşini a făcut o resetare unică.
Proprietarul său a decis să dezasambleze maşina până la cel mai mic bulon şi să comande din nou toate piesele la service-urile oficiale Toyota, asamblând înapoi Land Cruiser-ul său 80, însă nu din piesele uzate, ci din cele absolut noi!
Au urmat 7 ani de un adevărat quest de găsit şi comandat piese noi. Motorul diesel de sub capotă, de 4.5 litri, are 100% de piese noi, inclusiv garnituri şi toate părţile metalice. S-a adăugat chiar şi un sistem de aer condiţionat original, care era opţional la acea vreme. La fel e şi toată coloana de direcţie, iar proprietarul accentuează că nu e vorba de restaurare, ci de toate componentele mecanice comandate noi, direct de la Toyota. În acest fel, practic, el a putut să-şi adune o Toyota Land Cruiser nouă, ocolind imposibilitatea de a cumpăra una în zilele noastre.
Spune că doar cadrul dur şi elementele structurale de caroserie au rămas de la exemplarul iniţial, întrucât pe ele sunt marcare codurile VIN şi acestea nu sunt furnizate ca piese de schimb. Însă tot restul e nou, chiar şi aripi, faruri, portiere. Punţile sunt noi, ba chiar şi interiorul are scaune noi. Mai mult ca atât, până şi toate cablajele electrice ale maşinii sunt noi, fiind comandate tocmai de la un service din Japonia!
Anume aşa, vreme de 7 ani, această maşină a fost reconstruită într-un mod fascinant, iar la final proprietarul său a obţinut o legendă practic nouă! Între timp, însă, Toyota a încetat să mai furnizeze multe din piesele pe care el a reuşit să le comande, iar asta înseamnă că, dacă cineva sar vrea să facă acum acelaşi lucru, pur şi simplu nu ar mai putea!
Prin urmare, acest proprietar de o pasiune extraordinară pentru Toyota, originar din Polonia, a scos acum la vânzare o Toyota Land Cruiser 80 clasică şi totodată nouă, într-o ipostază unică. Şi probabil această muncă sisifică de 7 ani asupra ei i-a şi permis să ceară acum un preţ absolut exorbitant pe ea, de 115,000 euro! Spune că ar prefera s-o dea în mâinile unui colecţionar sau a unui muzeu. Marea întrebare, însă, e dacă se va găsi vreun pasionat de Land Cruiser 80 care să accepte să dea atâţia bani pe ea, ţinând cont de felul în care s-a transformat ea în maşină nouă. Ce zici, se găseşte rapid un cumpărător pentru această Toyota sau va mai sta multă vreme în aşteptare?
0
5,087
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!