(VIDEO) Un camion sovietic GAZ-66, cu un motor V8 american, devine mult mai capabil pe zăpadă decât versiunea sa iniţială

21 Decembrie 2021, 18:53
Redacţia PiataAuto.md
În URSS au fost proiectate şi construite multe vehicule capabile să înainteze pe drumuri rele, ba chiar şi acolo unde drumuri nu erau deloc. La cât de mare e Siberia şi la cât de dificile sunt condiţiile de înaintare, asemenea capacităţi erau o necesitate, nu un moft sau o distracţie. GAZ-66 era unul din cele mai capabile asemenea vehicule, fiind totodată şi mai uşor ca altele, iar asta-i dădea adeseori şansa să înainteze acolo unde camioanele mai mari se cufundau.
GAZ-66 avea o gardă la sol uriaşă, punţi rigide extraordinar de rezistente, cu diferenţiale blocabile mecanic, care îndurau cea mai intensă exploatare imaginabilă. Sigura problemă, întotdeauna, era motorul cam slab, care avea adeseori insuficientă putere pentru a forţa lucrurile în offroad. Cele mai multe versiuni erau echipate cu un motor V8 de 4.3 litri, dar acesta dezvolta doar 115 CP.
Prin urmare, chiar şi cei care exploatează azi asemenea maşini, simt adeseori nevoia de mai multă putere. Iar în video-ul de mai jos e pus în acţiune un GAZ-66 care a primit un motor V8 american, de Jeep Grand Cherokee, care e mult mai puternic decât cel sovietic. Şi acest vehicul sovietic cu motor american a pus în încercare de către aceiaşi mecanici care au realizat tractorul cu şenile cu motor V8 de Lexus, despre care publicasem câteva articole anterioare.
Aşadar, mai jos se duelează între pe prin zăpezi siberiene un GAZ-66 cu motor V8 american şi unul identic, dar cu motor standard, sovietic, de serie. Cel cu motor de Jeep e mult mai capabil, evident, dar e curios să vedem în acţiune această diferenţă. Vezi toată acţiunea mai jos. Poţi include subtitre cu traduceri automatizate în limba dorită, dacă ai nevoie.
0
10,452
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!