Cum lansa Mercedes modele noi cândva: anii când 190E 2.3-16 a alergat 50 mii km în 10 zile, iar apoi 20 maşini au fost date celor mai buni piloţi din lume

Astăzi, atât Mercedes, cât şi multe alte mărci, când lansează în zilele noastre un model nou se rezumă la nişe prezentări de imagini şi informaţii, poate şi o campanie de publicitate gândită prin cabinete creative sofisticate, din care ies maşini suspendate în aer şi mesaje subliminale cu ţintiri sofisticate. Au fost vremuri, însă, când totul era mult mai simplu şi se rezuma la faptul elementar că un model nou trebuia să-şi justifice doza de încredere, să demonstreze că este bun pe bune, făcând ceva remarcabil în viaţa reală.

Mercedes avea o reputaţie impecabilă în anii 70 şi începutul anilor 80, de companie, inginerii căreia au cel mai greu cuvânt de spus când un nou model e dezvoltat. Overengineering era aproape sinonim cu numele mărcii, iar toate astea nu erau doar cuvinte frumoase. Acele maşini chiar erau calculate cu un grad fascinant de rezervă inginerească şi asta se simţea în exploatare din ziua zero cu 0 km pe bord, până peste 20 sau 30 ani sau chiar mai mult, când odometrul putea trece cu uşurinţă la cifre de ordinul milioanelor. Pe de altă parte, şi oamenii îşi doreau fiabilitate şi durabilitate de la o maşină mult mai mult ca azi, aceste fiind printre cele mai importante calităţi căutate la o maşină nouă.

Aşa că, atunci când Mercedes a lansat prima generaţie a lui C-Class, în caroserie W201, era nevoie ca noul model să se afirme sonor în viaţa reală şi să demonstreze că are aceeaşi inginerie notorie Mercedes-Benz. Sigur, pe atunci modelul încă nu se numea C-Class, ci 190, iar apoi şi 190E şi cu alte câteva sufixe adăugate. Designul acestui model a fost încredinţat renumitului Bruno Sacco, care a desenat cam toate modele Mercedes din epoca sa de aur. Iar inginerii n-au dezvoltat acest model în 2-3 ani, cum se întâmplă uneori în zilele noastre, ci în 8 ani. Din 1974 până în la începutul lui 1982, aceştia au cheltuit peste 600 milioane de dolari pentru a crea noul model compact al mărcii, o sumă absolut imensă şi acum, dar mai ales atunci. În schimb maşina asta a adus în producţie suspensia multilink aşa cum o ştim azi, iar datorită acestui fapt, plus dimensiunilor compacte şi greutăţii relativ mici, avea o ţinută rutieră impecabilă. Către sfârşitul lui 1982, modelul s-a lansat pe piaţă, cu primele două versiuni, 190 şi 190E, ambele având sub capotă un motor de 2.0 litri, dar 190 beneficia de carburator şi producea 90 CP, în timp ce 190E avea injecţie şi dezvolta 122 CP. Şi Mercedes avea deja planuri grandioase pentru anul următor, 1983, când vestea despre lansarea noului model trebuia să se ducă în toată lumea.

Cei de la Mercedes i-au contractat pe cei de la Cosworth, pentru ca aceştia să le conceapă un motor pregătit pentru performanţe supreme de motorsport. Aceştia au luat la bază acelaşi propulsor cu 8 valve de pe 190 E, dar i-au modificat radical construcţia, reproiectându-i chiulasa, dintr-un aliaj special dur, adăugând câte două valve pe cilindru, instalând câte doi arbori cu came, modificând totul în materie de biele, arbore cotit şi cam tot ce s-a putut. În rezultat, motorul se putea tura uşor până spre 7,000 rpm, iar ţinta era ca pentru curse de motorsport să se facă un motor de circa 320 CP. Apoi Mercedes le-a cerut celor de la Cosworth să le dezvolte şi o versiune mai slabă, pentru uz civil. Aşa a apărut versiunea 190 E 2.3-16 de care vorbim azi, unde 16 e numărul valvelor.

Motorul putea dezvolta 185 CP, fără vreo turbină, din cei 2.3 litri ai săi. În rezultat, maşina asta putea atinge prima sută în 7.8 secunde, se manevra superb şi ajungea la o viteză maximă de 232 km/h. Mercedes pregătise această versiune de performanţă pentru a o prezenta la salonul auto de la Frankfurt în 1983, în septembrie. Iar în august a venit prima mare nebunie a lansării, despre care se povesteşte adeseori astăzi, urmată de o altă istorie la fel de incredibilă, dar totodată mai puţin cunoscută.

Pentru a convinge publicul că noul model Mercedes este şi rapid, şi fiabil, inginerii au dus 3 exemplare pe circuitul de la Nardo, din Italia, şi între 11 şi 21 august 1983, timp de 201 ore, 39 minute şi 43 secunde au alergat încontinuu la viteza maximă a maşinii, ţinând motorul în jur de 6,000 rpm constant. Cele trei maşini opreau doar pentru realimentare şi fireşte, schimb de şoferi, iar o dată la 17,000 km se schimba rapid uleiul şi filtrele, dar şi anvelopele. Schimbul dura doar 5 minute.

Peste 10 zile de condus în continuu, maşinile au atins 50,000 km pe odometru. Cel mai rapid dintre ele a atins o viteză medie de 247.94 km/h. Da, viteza mai mare decât cea de serie a fost posibilă datorită unei mică modificări a raportului final de transmisei şi câteva elemente aerodinamice acoperite, dar motorul a rămas absolut standard. Iar Mercedes a demonstrat astfel că acest motor, alergat timp de 50 mii km la maxim, aproape de linia roşie, rezistă aşa cum ai aştepta de la un Mercedes cu overengineering. Şi cu asemenea turaţii, maşinile au indicat un consum de 22 litri/100 km.

Dar apogeul lucrurilor incredibile în lansarea a acestui model a venit în anul 1984. Mercedes voia să demonstreze performanţa superbă într-un mod epic. Aşa că a convins 20 de piloţi de top din lume, din sporturile auto, inclusiv pe renumitul Niki Lauda şi Ayrton Senna, să participe într-o cursă cu 20 de exemplare Mercedes 190E 2.3-16 pe Nurburgring!

Foto: 20 de exemplare Mercedes 190 E 2.3-16, conduse de 20 de campioni de motorsport

Deci, la 12 mai 1984, Mercedes a adus efectiv 20 de exemplare identice ale acestui model, echipate adiţionat cu cuşti de protecţie, şi le-a înmânat celor 20 de piloţi renumiţi din toată lumea, într-o competiţie numită simplu, Cursa Campionilor. Aceştia au concurat între ei, deci, în faţa a 120 mii de spectatori. După peste jumătate de oră de spectaculos superb, cu 20 de Mercedesuri de serie, practic, alergând în mâinile celor mai buni piloţi, Ayrton Senna a fost cel care a învins cursa, urmat de Niki Lauda.

Foto: Moment din cursa din 1984, când maşinile pilotate de Niki Lauda şi Ayrton Senna se duelau

Dar toată acea cursă a marcat milioane de fani în întreaga lume, pentru care noul model Mercedes s-a întipărit ca unul cu performanţe superbe, printre cele mai dorite din lume. Pentru că acele modele Mercedes au demonstrat la 120 mii oameni pe viu şi la alţi zeci de milioane prin transmisiuni ce pot face cu adevărat în viaţa reală. Aşa a devenit maşina asta o legendă şi a rămas aşa până azi, versiunile ei EVO şi EVO II fiind şi mai căutate, şi vânzându-se azi deja cu preţuri de şase cifre.

Au fost timpuri când până şi Mercedes, cu un model nou, simţea că trebuie să demonstreze că acel model nou e cu adevărat bun, performant şi durabil. Au fost timpuri când aceste maşini rezistau la asemenea teste supreme în faţa a milioane de oameni, în direct, iar inginerii erau siguri de ceea ce au proiectat şi construit. Au fost timpuri, în care, în esenţă, inginerii erau principalii oameni ce munceau la o maşină, alături de designeri, iar produsul genial final era mai bun decât orice reclamă.