Formula 1 nu va mai avea loc în Rusia, nici măcar în următorii ani, nu doar în 2022

3 Martie 2022, 16:44
Redacţia PiataAuto.md
După ce săptămâna trecută, după presiunea pusă de mai mulţi piloţi, organizatorii Formula 1 au anunţat că au exclus Rusia din calendarul anului 2022, anulând Grand Prix-ul din Sochi, care urma să aibă loc în septembrie, astăzi cei de la Formula 1 anunţă că exclud în totalitate Rusia şi din calendarul următorilor ani, reziliind contractul cu promotorul din Rusia al curselor.
Astfel, cei de la Formula 1 spun clar în comunicatul lor scurt: „Asta înseamnă că Rusia nu va mai avea o cursă [de Formula 1] în viitor”. Contractul actual, care a fost reziliat, era valabil până în anul 2025 şi presupunea câte o cursă în fiecare an. În 2022 cursa trebuia să aibă loc la Sochi, după care, din 2023 până în 2025, timp de 3 ani era preconizat ca Grand Prix-urile să aibă loc pe un nou circuit din Sankt Petersburg, Igora Drive.
Foto: Circuitul Igora Drive din Sankt Petersburg

Totodată, deşi în privinţa pilotului rus Nikita Mazepin de la Haas încă nu a fost luată o decizie la nivel de organizatori, se aşteaptă că participarea acestuia la viitoarele curse ar putea fi blocată de către autorităţile mai multor ţări.
0
1,121
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!