(VIDEO) Cum arată un BMW Seria 3 E36 exploatat în Africa, cu milioane de km parcurşi

6 Mai 2022, 19:33
Redacţia PiataAuto.md
Săptămâna trecută, un locuitor din Congo, Africa, a demonstrat într-un video un exemplar de Mercedes W126, exploatat în ţara sa, cu milioane de kilometri parcurşi, dar într-o stare relativ bună, dacă e să judecăm după mediul ostil în care exploatat şi după lipsa unei întreţineri tehnice de vis. Acel video a stârnit interesul multora dintre noi, şi iată că azi acelaşi congolez a filmat şi o maşină din tabăra opusă, un BMW Seria 3 E36, din 1994, tot cu milioane de kilometri parcurşi, dar într-o stare mai puţin bună.
Deşi e doar 320i, maşina are sub capotă motorul M52B20 de 6 cilindri în linie, care dezvolta 150 CP. Exemplarul din video pare să fi fost vândut iniţial în Japonia, întrucât are volan pe dreapta şi mai multe etichete în japoneză. Însă anii de exploatare în Africa l-au ciuruit de-a dreptul, atât la tapiţeria interioară, cât şi la elementele exterioare. Nici motorul nu mai lucrează ritmic, nici ştergătoare de parbriz nu mai există, iar toată maşina e într-o stare în care te miri că mai rezistă.
Pe bord sunt indicaţi 086 mii km. Fireşte, n-are cum să aibă doar 86 mii. Are milioane de kilometri, nevăzuţi pe odometru, şi nici măcar nu se mai ştie exact câte anume. Dar minim 1 milion şi 86 mii sunt cu siguranţă.
Vezi întreaga prezentare detailată a acestui BMW din Africa în video-ul de mai jos.
0
13,055
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!