O Lada 2102, reanimată de doi fraţi pasionaţi de restaurări din Călăraşi, România, după ce a stat 6 ani nemişcată

Lada a fost o maşină mult mai răspândită în fosta URSS decât în România, de exemplu, dar, mai ales modele clasice, bazate pe platforma lui Fiat 124, au generat şi mai continuă să genereze admiraţie şi pasiune. Până la urmă, în anii 60, când au proiectat-o, italienii au făcut un model cu adevărat reuşit la acea vreme, care câştigase până şi titlul de Automobil al Anului în Europa. Aşa că, deşi puţini la număr, mai există şi azi pasionaţi de Lada clasice, inclusiv în România. Unuia din ei îi spune Voinea Anghel, e din Călăraşi, şi l-am cunoscut virtual, dar direct, după articolul de săptămâna trecută cu Lada 2103 / 1500 din New York. Voinea e omul din România care a deţinut acea Lada 2103 şi tot el mai are şi o Lada 2102 autentică. Am vrut deci să aflăm istoria acestei maşinii şi a lui Voinea, omul cu o pasiune rară în România.

Făcând o scurtă incursiune în istorie, Lada s-a produs o perioadă în paralel cu modelul italian original, distribuind sfere de prezenţă geografică. Şi cei cu pricepe avansată în modelele Lada spun întotdeauna că cele mai de preţ modele au fost primele variaţii — 2101, 2102 şi 2013, iar 2105 şi 2107 au însemnat deja simplificări şi metamorfoze concepute în URSS, care au alterat prea mult originalul. Iar printre acele prime modele, 2102 se bucură de o apreciere şi mai specială.

Şi asta pentru că atunci când a fost conceput break-ul 2102, derivat din 2101, italienii i-au prevenit pe cei de la VAZ că orice break înseamnă nu doar o caroserie diferită, ci şi o suspensie cu rezerve mult mai mari, mai ales suspensia spate. Sovieticii deja se lăudaseră pe atunci că au perfecţionat suspensia la 2101, ca ea să reziste drumurilor rele sovietice mai bine, dar au ascultat oricum sfatul italienilor care le puseseră la punct linia de producţie la VAZ şi au muncit la 2102 şi mai temeinic, pentru a-i asigura durabilitatea acelei maşini. Ştiind că pe atunci oamenii aveau maxim o maşină, şi pe aia o aşteptau cu anii, era clar că Lada 2102 urma să fie folosită inclusiv la munci grele de gospodărie, o predilecţie favorizată de caroseria break.

Aşa că Lada 2102 a fost primul autoturism produs la Lada unde s-a implementat un soi de overengineering. În primii ani după producţie, maşina şi-a câştigat rapid o reputaţie de a fi mai bună şi mai rezistentă decât 2101, iar această reputaţie a însoţit-o cam toată cariera. O parte din această reputaţie s-a transpus şi în alte ţări unde a fost prezentă, chiar şi în număr mult mai mic.

Voinea Anghel trăieşte în judeţul Călăraşi, în Lehliu Gară şi e probabil cel mai cunoscut pasionat de maşini clasice din localitate. A început a lucra la maşini vechi prin 2011, împreună cu fratele său, Florin Anghel, şi de atunci doar asta fac, împreună, după cum ne-a spus chiar el. Mai au o broscuţă VW din 1962 şi un VW T2 din 1979 la care lucrează de 2 ani, şi mai şi lucrează la o Lada 1500 a unui prieten. Lada 2102, însă, e cea care s-a lăsat cea mai mult aşteptată.

Voinea ştia maşina de peste 5 ani şi ne spune că visa demult la ea. Condiţia maşinii era cea care-l atrăgea — autentică, cu vopsea originală peste tot, într-o stare demnă de a fi reanimată. Şi zicem reanimată, pentru că maşina stătea nemişcată, iar proprietarul nu era de găsit. După ani de căutări, Voinea a dat de proprietar, a vorbit şi au convenit să vadă maşina. Însă acolo, ghinion, proprietarul de jure al maşinii se afla în SUA deja, iar procura pe care i-o lăsase proprietarului de facto expirase. Prin urmare, o cumpărare efectivă nu putea fi făcută decât printr-o nouă procură, care trebuia să dureze 2 săptămâni.

A mai durat 1 an şi jumătate, însă. Voinea îşi luase deja gândul de la ea, când, într-o zi din toamna anului 2021, a primit un telefon de la proprietar că a rezolvat cu actele şi că pot merge să o ia. S-a organizat imediat totul şi Lada a fost adusă pe platformă acasă.

Nerăbdarea a fost atât de mare, iar starea maşinii atât de bună, încât după numai o zi de muncă în garaj, motorul a putut fi pornit. Apoi a urmat o constatate amplă şi o listă cu piesele care trebuiau înlocuite, după care cei doi fraţi s-au apucat de treabă.

Mai multe piese noi au fost comandate din Ucraina şi au reuşit a fi livrate. Lucrările la maşină au durat mult şi mai durează şi azi, dar Lada a fost deja adusă la o condiţie admirabilă, demnă de o maşină de colecţie. Vopseaua ei e autentică, motorul de sub capotă e cel original de 1,2 litri, reanimat la o stare impecabilă. De fapt, toată maşina e adusă acum la o stare mecanică idealistă, dar în ton cu ceea ce a ieşit din uzină. Şi apoi, maşina asta, fabricată în 1982, are doar 65.000 km pe bord.

Fireşte, ne-am întrebat care o fi fost istoria de dinainte de actualul proprietar. Voinea ne-a comunicat că maşina i-a aparţinut unui profesor universitar, care a ţinut-o în mare parte în garaj şi a exploatat-o cu multă scuteală, cum se întâmpla adeseori în acele vremuri. Acum 8 ani, maşina a fost cumpărată de vecinul de bloc al profesorului şi după 2 ani de exploatare firească a stat nemişcată alţi 6 ani, afară, până a fi cumpărată de Voinea. Prin urmare, e impresionant că această Lada 2102 a rezistat anilor de stat afară într-o asemenea condiţie.

Povestea de până, pare una aproape clişeică, deci. Însă diferenţa e că cei doi fraţi Anghel nu încearcă să vândă maşina asta şi să i-o spună unui cumpărător credul. E o povestea maşinii lor, dar cea mai importantă e povestea pe care o spune metalul acestei maşini, starea ei profundă, pe care cei doi fraţi au avut ocazia s-o vadă din prima, muncind la ea. Şi dacă ei au crezut povestea profesorului, înseamnă că metalul a confirmat-o. Şi înseamnă că şi pasiunea pentru această maşină izvorăşte din senzaţiile pe care ea le oferă cu adevărat în condus şi prin simpla plăcere de a o privi stând în garaj, sau fiind admirată de alţi pasionaţi la evenimente publice.