Danemarca va construi două insule energetice cu inginerie fascinantă, care vor produce mai multă electricitate decât are nevoie întreaga ţară

18 Septembrie 2022, 19:22
Ilie Toma
Când vorbim despre un viitor cu maşini electrice, de multe ori scepticii spun că reţelele electrice ale multor ţări pur şi simplu nu sunt pregătite să producă surplusul necesar de electricitate, mai ales din surse regenerabile. Mai vorbim uneori şi despre nave care ar trece la propulsie pe bază de hidrogen în loc de combustibilul marin poluant, iar părerile sceptice nu lipsesc nici acolo. Dar adevărul e că unele ţări nu stau pe loc, aşteptând soluţii din altă parte. Iar criza energetică actuală şi contextul de securitate energetică a Europei, schimbat radical odată cu startul războiului din Ucraina, a determinat o accelerare masivă a unor viziuni ambiţioase. Danemarca e una din aceste ţări vizionare, dând startul unui proiect cu o inginerie fascinantă şi o gândire genial de complexă, prin care va construi două insule energetice.
Poate suna bizar, pentru că Danemarca e şi un producător de petrol. Totuşi, ţara are o experienţă uriaşă în producţia energiei regenerabilă, prima turbină eoliană instalată în mare fiind inaugurată încă în anul 1991, deci acum 31 de ani!
În prezent, Danemarca îşi produce aproape integral necesităţile proprii de electricitate, iar sursa principală, de aproape 60% din total, este eoliană! În unele zile, turbinele din Danemarca produc peste 100% din necesarul ţării. Astfel, dacă tot am menţionat în titlu că noul proiect vrea să asigure de unul singur parametri de producţie de electricitate cât să acopere tot necesarul ţării şi mai mult, atunci am putea să ne întrebăm de ce ar fi nevoie de un asemenea proiect. Ei bine, răspunsul e simplu — securitatea energetică a Danemarcei şi a întregii Europe, iar surplusul poate fi exportat şi convertit. Tocmai de asta, vorbim de insule energetice, cu un concept mult mai vast decât producţia de electricitate. Hai să pătrundem un pic mai profund în ideea acestora.
E vorba de două insule, deci — una creată artificial, cu o suprafaţă iniţială de 120 mii metri pătraţi, localizată la vest de coasta vestică a ţării, la circa 80 km de ţărm, iar alta derivată dintr-o insulă deja existentă în Marea Baltică, la est de coasta estică. Insula deja existentă e Bornholm, în timp ce insula nou creată prevede posibilitatea extinderii suprafeţei ei, iar localizarea ei aproximativă e indicată pe harta de mai jos, urmând a fi decisă după studiul desfăşurat în prezent, ce vizează relieful şi viaţa marină.
Imagine: Localizarea insulei vestice, nou construite

Aceste insule vor fi un soi de hub energetic, ce va centraliza producţia energiei regenerabile şi va converti sau stoca surplusurile în alte forme de energie verde. Totul e gândit atât de universal, încât va permite extinderi şi adăugări de noi forme de conversie, astfel încât aceste insule energetice vor rămâne actuale pentru multe decenii înainte.
Imagine: Localizarea insulei estice, existente natural.

Insula nou creată, spre exemplu, va fi conectată la circa 200 de turbine eoliene noi, amplasate în mare, în relativa apropiere a ei. Planurile pentru faza ulterioară presupun extinderea până la 600 turbine eoliene. La etapa iniţială de construcţie, cele două insule vor avea o capacitate de producţie a electricităţii de 5 GW, suficientă pentru a livra energie către 5 milioane de case. La etapa a doua puterea va fi extinsă la 12 GW. Extinderile ulterioare sunt posibile, dar despre ele nu există cifre deocamdată.
Această capacitate de producţie a energiei eoliene, de 12 GW, cu randamentul său variabil în funcţie de condiţiile de vânt şi experienţa Danemarcei, va genera 144 GWh de electricitate pe zi, sau 53 TWh de electricitate anual. Întreaga Danemarcă consumă anual 33 TWh, nemaivorbind de faptul că deja aproape o mare parte din acest necesar e produs prin metode regenerabile. Deci, chiar dacă am exclude producţia actuală, noul proiect al celor două insule, ar asigura întregul necesar al ţării şi ar mai oferi 20 GWh de energie disponibilă pentru export sau convertire. Pentru comparaţie, consumul anual al României este de circa 56 TWh, deci un asemenea proiect ar asigura şi aproape tot necesarul României.
Ideea insulelor din Danemarca e genială şi prin convertirea surplusurilor. Astfel, dacă noaptea, spre exemplu, turbinele generează mult mai multă electricitate decât solicitarea din reţea, insulele vor putea să înceapă producţia de hidrogen pe baza acelei energii, stocând hidrogenul pur în rezervoare. Vor exista şi soluţii de stocare, baterii pentru atenuarea imediată, dar se discută şi metode termale de stocare.
De ce ar fi nevoie de aceste insule, în locul obişnuitelor turbine eoliene montate în mare, care există deja? Pentru că va permite îndepărtarea turbinelor de linia de ţărm, vizibilă de pe plajă, în locuri cu randament şi mai mare din punct de vedere al vântului. De asemenea va permite poziţionarea prin noi metode a turbinelor eoliene alăturate, inclusiv a turbinelor noi, care nu trebuie fixate de fundul mării. Iar pe lângă asta, prin colectarea energiei la distanţă relativ mică de la turbine şi transformarea ei la voltajul corect înainte de a fi trimisă spre continent, sunt minimizate pierderile energetice la transport.
Şi, încă un beneficiu major al poziţionării în formă de insulă este că acel hidrogen generat pe baza energiei regenerabile, stocat în rezervoare uriaşe, va putea fi folosit pentru alimentarea navelor mari, cu propulsie pe bază de hidrogen, insula şi portul ei devenind un fel de staţie de alimentare cu hidrogen pentru nave!
Costul construcţiei celor două insule e estimat la 34 miliarde de dolari. Dar, la costul actual al energiei, şi la capacităţile de producţie uriaşe, aceste investiţii pot fi recuperate în doar 5-10 ani. Pe lângă asta, vânzarea hidrogenului e şi mai profitabilă, prin urmare investiţiile pot fi recuperate şi mai rapid. Mai mult ca atât, există şi posibilitatea ca surplusul să fie trimis spre staţii de desalinizare a apei, sporind astfel şi mai mult profitabilitatea. Deci, o gândire extraordinar de vastă, care nu se limitează la o singură sursă de energie, care ţine cont de experienţa de 31 de ani a Danemarcei în energia eoliană şi care ţine cont de adevăratele provocări prezente şi viitoare în sectorul energetic. În prezent, proiectul e deja aprobat, şi e la etapa de proiectări detailate, în paralel făcându-se studiile în teren. Construcţia propriu-zisă va începe în viitorul apropiat şi, întrucât Danemarca are o experienţă uriaşă în acest domeniu, se poate conta pe respectarea termenilor. Apropo, statul danez a anunţat că sunt bineveniţi şi investitori privaţi
În acest proiect major, dar strategia aprobată stipulează că, întrucât totul ţine de securitatea energetică a ţării şi Europei, aceşti investitori vor trece verificări minuţioase, iar statul danez va deţine întotdeauna pachetul majoritar, de cel puţin 50,1%, în întreg proiectul.
0
24,546
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!