Maserati a lansat noul GranTurismo, care a debutat şi cu o versiune electrică cu accelerare de Tesla şi viteză de peste 300 km/h

3 Octombrie 2022, 14:48
Ilie Toma
Italienii de la Maserati au lansat astăzi noua generaţie GranTurismo, un model despre care-ţi vei da seama cu greu pe dinafară că e nou, dar care vine cu o inginerie nouă, ce a permis şi apariţia unei versiunii 100% electrice, cu baterii şi cu o acceleraţie fulminantă, din zona modelelor de performanţă a celor de la Tesla.
Aşadar, la partea de design silueta maşinii şi chiar şi elementele esenţiale de design au rămas practic neschimbate, cam cum se întâmplă şi la Porsche 911. Noul model pretinde a continua o idee pornită încă acum 75 de ani, cu Maserati A6 1500, model, imaginea căruia o includem mai jos.
Ei bine, cel mai curios fapt al noii generaţii GranTurismo e că ea debutează atât cu motoare clasice, V6, pe benzină, cât şi într-o ipostază pur electrică. Ambele maşini folosesc aceeaşi platformă, deci ne-am putea aştepta la o ineficienţă în poziţionarea bateriilor pe maşina electrică. Însă cei de la Maserati ne anunţă că au reuşit cumva să integreze majoritatea bateriilor electrice în tunelul central, iar bateria totală e cât se poate de mare, ajungând la 92,5 kWh capacitate. Şi la o asemenea capacitate mare, versiunea electrică a lui Maserati GranTurismo, care se va numi Folgore, va avea o înălţime de doar 1.353 milimetri, deci va rămâne un supercar în siluetă. Din păcate, încă nu ştim cât va cântări GrandTurismo Folglore.
Foto: Maserati GranTurismo Folglore

Ştim, încă, că acesta va fi propulsat de 3 electromotoare, fiecare capabil de 300 kW, adică 408 CP per motor. Asta ar însemna un potenţial de peste 1.200 CP pentru toate împreună, însă, aşa cum spuneam de multe ori, la maşinile electrice actuale nu motoarele electrice mai puternice sunt problema, ci bateriile care să le asigure un flux energetic atât de puternic. Bateriile lui Maserati pot asigura energie pentru 760 CP, iar electromotoarele vor face uz alternativ de această energie, în funcţie de viteză şi solicitări. Apropo, modelul electric al italienilor promite o viteză maximă de peste 200 mile la oră, adică de peste 320 km/h, însă cifra exactă nu e anunţată. Însă, atunci când datele vor fi omologate, acest Maserati are toate şansele să fie modelul electric ce poate atinge cea mai mare viteză din lume.
Şi acceleraţia e una pe măsură, timpul de la 0 la 100 km/h fiind de doar 2,7 secunde! Deci, vorbim de o acceleraţie din zona modeleelor Performance sau chiar Plaid de la Tesla. Şi e frumos că Maserati vrea să-şi facă lansarea în tărâmul electric cu un model atât de curajos, nu doar un electromobil care să bifeze că există.
La partea motoarelor pe benzină, vor exista două versiuni — Modena şi Trofeo — ambele cu acelaşi motor V6 twin turbo din familia Nettuno. E vorba de un motor de 3,0 litri în ambele cazuri, pe Modena el livrând 490 CP, iar pe Trofeo — 550 CP. Performanţele exacte aici nu sunt anunţate, dar judecând după cifrele cailor-putere, ele vor fi demne de pasiunea cu care trebuie condus un Maserati.
Şi, în fine, noua generaţie vine şi cu un sistem multimedia nou la interior, care să transpună modelul italian într-o nouă epocă, mult mai digitalizată.
Aşadar, Maserati a făcut un pas curajos azi, păstrând ipostazele tradiţionale cu V6 twin turbo pe noul GranTurismo, dar lansând totodată şi un model electric foarte ştrengar în performanţele pe care le anunţă. Sună ca o lansare excepţional de incitantă pentru ceea ce am putea aştepta de la Maserati în zilele noastre!
0
1,455
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!