(VIDEO) Manevre de condus de neînţeles ale unui Kamaz şi unui Mercedes la Soroca, pericol pentru cei din jur

20 Decembrie 2022, 09:47
Redacţia PiataAuto.md
Un şofer al unui Mercedes a publicat imagini surprinse de camera sa de bord, în care se plânge pe maniera de condus a unui şofer de Kamaz pe o stradă din Soroca, Moldova. Doar că şi manevrele Mercedesului sunt discutabile, iar privite în tandem, totul pare a fi o încăpăţânare între cei doi şoferi de a-şi disputa benzile şi întâietatea, punând în pericol situaţia celor din jur.
Kamazul circulă pe banda stângă, cu o viteză ce pare a fi prea mare pentru o stradă de oraş. Şoferul nu încetineşte nici când un microbuz e oprit la o trecere de pietoni şi abia când pe trecere apar pietoni în faţa sa, Kamazul frânează brusc, reuşind să oprească exact la trecere, în timp ce pietonii îi fac semn cu mâna din cauza manierei sale de condus.
Ulterior, şoferul Mercedesului din spate execută nişte manevre de schimbări bruşte a benzilor şi revenire pe banda iniţială, inclusiv ieşind pe contrasens, apoi încercând şi o depăşire pe banda dreaptă a camionului, iar acesta nu-i permite, tăindu-i calea. Video-ul opreşte, dar e foarte probabil ca a avut şi o prefaţă, şi o continuare, care face toate aceste manevre şi mai de neînţeles.
Din păcate, au fost puşi în pericol şi pietonii, şi eventuale maşini de pe contrasens prin aceste ieşiri incisive şi cel puţin unul din şoferi poate risca o calificare a manevrelor sale drept condus agresiv, iar în asemenea caz nu mai e vorbă doar de amendă, ci şi de suspendarea permisului. Vezi totul în video-ul de mai jos.

Sursa video: Facebook / grupul GBM.Online
0
1,849
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!