(VIDEO) Un youtuber din România transformă o Dacia 1300 clasică într-o maşină electrică

1 Martie 2023, 15:37
Redacţia PiataAuto.md
Conversiile maşinilor clasice la propulsie electrică sunt încă un domeniu în care foarte multe modele au rămas neexplorate. Da, există în multe ţări exemple făcute de proprietari pasionaţi de diverse modele, care au făcut deja asemenea conversii şi mai continuă să o facă. Unul din primele exemple vine de acum mai bine de 10 ani din SUA, cu un VW Passat. Între timp există deja şi ateliere specializate la un diapazon uriaşe al produsului final, de la accesibilele Land Rover-e Defender clasice cu propulsie electrică, până la exclusivităţi absolute, precum transformarea unui Ferrari Testarossa în TESLArossa electric sau transformarea unui Bentley S2 Continental extraordinar de rar într-o maşină electrică, făcută de cei de la Lunaz recent. Ei bine, şi un youtuber din România, pe nume Bogdan, autor al canalului Coasta de Est, şi-a produs să facă o asemenea transformare, în felul său, luând la bază unul din cele mai îndrăgite modele clasice din România, Dacia 1300.
Acesta a găsit o Dacia 1300 într-o stare relativă bună, de culoare albă, înmatriculată în Prahova. O inspecţie mai profundă a relevat inevitabil şi probleme la acea maşină, pentru că dacă ar fi fost perfectă nu s-ar fi recurs la o conversie, probabil. Dar, oricum, exemplarul e suficient de bun în structura sa, încât să servească drept o bază bună pentru conversia electrică.
Maşina a fost debarasată de toate componentele mecanice, s-a făcut un tratament profund la caroserie şi s-a vopsit. Apoi, a venit şi rândul conductelor de frâne noi şi a suspensiilor, pentru a pregăti suspensia şi direcţia pentru următorul pas al instalării unui sistem nou de propulsie.
Şi e impresionant că s-a lucrat la toată suspensia, înlocuindu-se tot ce se putea înlocui, atât pe puntea faţă, cât şi pe cea spate. Deci, o abordare cât se poate de temeinică în proiectul de conversie a acestei Dacii din România.
Şi tinerii care muncesc la această Dacia în atelier vorbesc cu cunoaştere şi respect despre ea, chiar dacă misiunea lor nu e o restaurare la original, ci e reanimare iniţială a caroseriei şi suspensie, după care va urma şi sarcina neordinară de a instala un sistem de propulsie electrică, cu tot cu baterii şi încărcător.
Iar pe partea de propulsie, soluţia această a fost un motor asincron trifazat, un motor cât se poate de uzual, de altfel, care a fost modificat să poată funcţiona la o tensiune de lucru cu cea ce corespunde tensiunii bateriei. Puterea rezultată va fi de 30 kW, adică circa 41 CP. Cuplul acestuia şi raportul de transmisie va fi suficient ca maşina să atingă 110 km/h, într-o singură treaptă de viteză. Va exista o cutie de viteze, mecanică, ea venind de la o Dacia papuc diesel, pentru că are axul de intrare în arborele prima mai gros, şi astfel va rezista mai bine cuplului dat de electromotor. Cutia şi-a păstrat o singură treaptă funcţională, a 3-a, care va fi şi singura operabilă. Din nou, e o cale aleasă şi de alţi pasionaţi din alte ţări, fiind şi o cale mai ieftină decât excluderea totală a cutiei, pentru că excluderea ai ar necesita un reductor şi o montare diferită a electromotorului.
Bateria va fi instalată în spate la această Dacia 1300, iar la bord va exista un convertor de curent continuu, un controller, conectat cu o pedală de acceleraţie de pe un Logan. Există şi un ventilator, pentru că maşina va avea şi o instalaţie de încălzire a habitaclului, pe bază de rezistenţă electrică.
Iar priza de încărcare a fost pus în cel mai intuitiv loc, acolo unde se afla cândva gura de alimentare a rezervorului.
Este, deci, un proiect cât se poate de curios, cu o abordare temeinică, aşa cum spuneam mai sus, şi e curios şi prin faptul că anume o Dacia 1300 figurează drept model protagonist. Mai e de lucru în acest proiect, în special cu instalarea tuturor componentelor sistemului de propulsie, dar în video-ul de mai jos deja se pot vedea toate lucrările la caroserie şi suspensie şi pregătirea maşinii pentru lucrările propriu-zise de conversie.
Vezi totul mai jos.
0
6,470
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!