(VIDEO) Acesta e un camion electric Scania de 49 tone, care a muncit mai mult de un an şi la temperaturi de -20 grade Celsius într-o mină din Suedia

1 Februarie 2024, 13:21
Redacţia PiataAuto.md
Producătorul suedez de camioane Scania a lansat primele sale modele electrice acum 1-2 ani, şi tot atunci anunţa despre camioane care sunt încadrate în munci grele în Suedia, în minerit sau alte munci dificile, aceste experienţe urmând a fi monitorizate de producător. Ideea era simplă — dacă aceste camioane electrice vor face faţă în zonele izolate ale Suediei, în toate anotimpurile, inclusiv iarna la -20 grade Celsius şi mai jos, transportând minereuri în condiţii dificile de praf şi relief anevoios, atunci tehnologia lor va putea fi răspândită cu mai multă încredere şi pe celelalte modele. Iar eventuale neajunsuri observate în exploatare ar trebui să ducă la perfecţionări. Ei bine, acum Scania arată o primă asemenea experienţă după mai mult de un an de exploatare a unui camion electric.
Camionul electric e un Scania 25P XT, unde XT înseamnă un şasiu ranforsat pentru condiţii grele de exploatare. Camionul electric a muncit de la sfârşitul anului 2022 până în prezent la o mină a companiei suedeze LKAB, fiindu-i înmânat unuia din cei mai experimentaţi şoferi din cadrul companiei, Stig Hoffner, aflat în pragul vârstei de pensionare.
Masa totală a camionului cu tot cu încărcătura din bena sa uriaşă e de tocmai 49 de tone, deci cu mult peste media europeană, dar în Suedia sunt permite asemenea categorii de greutate. Şoferul, însă, spune că urcările cu camionul încărcat sunt floare la ureche datorită cuplului mare al propulsiei electrice.
Totuşi, şoferul aduce şi o critică acestui camion electric Scania, menţionând că pedala de acceleraţie e prea sensibilă pentru mersul în marşarier. Dacă la o cutie de viteze mecanică, raportul poate fi diferit în marşarier, la un camion electric electromotorul pur şi simplu îşi schimbă direcţia de rotaţie când dă înapoi, raportul rămânând neschimbat. Şi dacă softul camionului nu ajustează reacţiile pedalei, aşa cum ar fi logic să o facă, atunci camionului îi lipseşte sensibilitatea necesară pentru manevrări cu precizie sporită. Iar în cazul acestui camion minier, asta e foarte important, întrucât acesta îşi descarcă bena adeseori pe malul unor adevărate prăpastii. Deci, Scania pare să recunoască această scăpare a sa, care a generat într-o problemă de exploatare, ce impune o adaptare a şoferilor şi o atenţie sporită la marşarier.
Şoferul spune că poate face 10-15 transporturi de distanţe scurte pe zi, transportând de fiecare dată până la 25-30 tone de sarcină utilă. În kilometri, în cazul lui asta înseamnă cam 100-115 km parcurşi în fiecare zi. Camionul a parcurs, astfel, peste 20.000 km în primul său an într-un asemenea regim de exploatare, şi întrucât lucrează într-o mină, are deja urme de zgârieturi şi exploatare de viaţă reală.
Per total, într-un an camionul a transportat peste 80.000 tone de materiale, iar cei de la LKAB au calculat că doar acest camion electric a evitat emisii de CO2 în sumă de 50 de tone în acest răstimp.
Astfel, în viitorul apropiat LKAB ar putea să-şi treacă majoritatea camioanelor şi utilajelor la propulsie electrică, iar astfel să poată spune la final că minereul de fier pe care-l extrage este unul cu zero CO2 asociat, iar dacă şi procesarea lui de mai departe va avea lor cu zero CO2, cum a anunţat recent compania daneză Vestas, producătoare de turbine eoliene, atunci produsele finale fabricate din acest minereu vor avea teoretic un impact apropiat de zero CO2 pe partea procesului de extracţie şi fabricaţie.
Vezi mai jos camionul Scania electric din mina suedeză şi impresiile relatate de şoferul său. Poţi include subtitre cu traduceri din comenzile player-ului.
0
20,879
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!