Prima pagină  »  Ştiri  »  PiataAuto.md achizitioneaza un Mitsubishi Lancer pentru redactie si initiaza o noua
13 NOIEMBRIE 2008, 00:01
1,695
0
PiataAuto.md achizitioneaza un Mitsubishi Lancer pentru redactie si initiaza o noua rubrica
De Ilie Toma
0
De ceva timp, noi, redactia PiataAuto.md, suntem in cautarea unui automobil potrivit pentru achizitie. Si nu facem doar o simpla achizitie a unui automobil nou, ci initiem o rubrica noua a site-ului, numita AUTOMOBILELE REDACTIEI. Aici vom supune testelor de lunga durata automobilele din parcul redactional. Va vom informa despre evolutia lor in exploatarea de zi cu zi, cu ce ne bucura acestea sau ce probleme ne fac.

Pentru inceput, ne-am focalizat atentia catre un automobil popular printre cumparatorii de masini noi din Republica. Trebuie sa va spunem ca procesul de alegere n-a fost unul usor nici chiar pentru noi, desi avem in fata in fiecare zi tot felul de automobile si modele noi. Ne-am propus ca automobilul achizitionat acum sa corespunda catorva criterii importante, care ar face procesul testarii lui pe termen lung si mai interesant pentru cititorii nostri:

automobilul trebuie sa fie unul care deja are popularitate la public si manifesta potential bun in acest sens si in viitor;
trebuie sa fie un model nou, care sa fie inca foarte “proaspat” din punct de vedere tehnologic si moral;
trebuie sa fim siguri in calitatea de asamblare a modelului, pentru ca orice achizitie de automobil este si o investitie importanta;
trebuie sa fie un automobil care sa ne ofere un nivel inalt de siguranta;
trebuie sa aiba un design reusit, atractiv
trebuie sa fie relativ bine dotat cu comoditati si optiuni;
trebuie sa fie spatios in interior;
si, desigur, trebuie sa dispuna de un pret optim.

Ei bine, va spuneam ca procesul decizional a fost unul destul de lung, dar si interesant. Am luat in calcul, practic toti reprezentantii care corespundeau acestor criterii de pe piata Republicii Moldova, am analizat preturi, conditii, automobile, le-am vazut, le-am incercat. Da, inca un criteriu foarte important – automobilul trebuia sa fie achizitionat NEAPARAT de la o reprezentanta oficiala a marcii, si nicidecum de la importatori neautorizati. Chiar daca ni s-ar fi putut oferi preturi cu cateva sute de euro mai joase, Va asigur, riscul la care Va supuneti achizitionand de la vanzatorii “ambulanti” de automobile noi Va poate costa extrem de mult.

In fine, am ales Mitsubishi Lancer X, in motorizare de 2.0 litri. De ce anume acest model? Ei bine, pentru ca a corespuns cel mai bine criteriilor enuntate mai sus, si anume:

este un model cu cifre de vanzari foarte bune, deci interesant pentru public si pentru cei care pot lua in calcul in viitorul apropiat achizitia unui automobil – intr-un cuvant, interesant cititorilor nostri.
este un model nou, Lancer X fiind lansat abia acum un an pe piata. Deci este “proaspat” moral si tehnologic.
este un model japonez, descendent dintr-o familie de modele care descinde deja de mai multe decenii. Pentru producatorul Japonez, Lancer este un model iconic, un model la care se lucreaza intotdeauna cu atentie, si caruia i s-a datorat intotdeauna o mare parte din succesul marcii japoneze. Deci, fiind asamblat in Japonia, de catre un producator cu traditie in asigurarea calitatii, am fost siguri de calitatea tehnica a modelului.
are 5 stele acumulate la testele EuroNCAP.
design-ul este unul din cele mai indraznete si mai moderne existente astazi pe piata in aceasta clasa. Japonezilor, sau mai bine zis europenilor care de la Studioul European de Design al Mitsubishi Motors din Trebur, nu le-a fost frica sa utilizeze forme originale, nemaintalnite pana acum, iar rezultatul este un model cu design de nota 10.
la partea cu dotarile si optiunile, Lancer X sta de asemenea foarte bine. Automobilul achizitionat de noi nu este in dotarea maxima, insa chiar si asa avem o multime de lucruri incluse. In primul rand, la capitolul siguranta avem 4 airbag-uri, doua frontale si doua laterale de tip cortina, ABS, EBD, centuri pretensionate in fata, cu prindere in 3 puncte pentru toate 5 locuri. Mai dispunem de asemenea de sistem automat de aer conditionat, incalzire scaune, computer de bord cu display multifunctional si, desi vorbim de o cutie de viteze manuala, avem chiar si sistem cruise-control! De chestii precum geamuri si oglinzi actionate electric nu mai spunem, pentru ca la modelele japoneze aceste lucruri au intrat de mult timp in dotarile standarte. La exterior, avem jante din aliaj usor de 16 toli (205/60 R16), faruri anti-ceata, bare de protectie si oglinzi in culoarea caroseriei. Da, si daca tot vorbim de exploatare pe termen lung (asta inseamna ca cel putin doi ani de acum inainte planificam sa Va informam despre comportamentul masinii), ne-am asigurat ca Mitsubishi Lancer X mai dispune si de un sistem audio excelent: Radio/CD, cu posibilitatea citirii fisierilor MP3, sunetul excelent fiind asigurat de 6 difuzoare. Deja il putem si lauda pentru sunetul bun si usurinta in manipulare. Comenzile sistemului audio sunt disponibile si de pe volan!
spatiu in interior exista impresionant de mult. Chiar daca soferul sau pasagerul din fata isi vor culisa scaunele pentru a avea un maxim de loc in fata, pasagerii din spate vor dispune intotdeauna de spatiu foarte generos, atat pentru picioare cat si in lateral.
pretul, elementul poate cel mai important pentru multi cumparatori, este extrem de avantajos. Distribuitorul oficial Mitsubishi in Republica Moldova, Centrul Auto Elita 5, ne-a bucurat in ajun cu o reducere substantiala de pret, aplicata pentru aproape toate modelele marcii japoneze. Astfel, daca pana acum Mitsubishi Lancer X 2.0 in dotarea achizitionata de noi costa 20950 USD, acum acesta costa 19200 USD! Deci, o reducere de 1750 USD! Va sfatuim prieteneste sa Va ganditi la un Mitsubishi atunci cand aveti in vedere achizitia unui automobil nou. Prin urmare, modelul achizitionat de PiataAuto.md in aceasta saptamana a avut pretul de 19200 USD. Un pret excelent, care ne-a bucurat mult.


Prin urmare, odata cu achizitia primului automobil al redactiei, in scurt timp vom lansa o noua rubrica a site-ului – AUTOMOBILELE REDACTIEI, care va monitoriza in permanenta comportamentul masinii in conditiile celui mai dur test: cel al vietii reale. Va invitam sa ne vizitati in permanenta, sa ne cititi, Va asiguram ca veti beneficia de cea mai corecta informare. Pe parcurs, speram sa largim parcul redactional, inclzand in noua rubrica noi modele de automobile.

Ca un mic secret din partea redactiei pentru cei mai fideli cititori si vizitatori ai nostri, Va informam ca in scurt timp PiataAuto.md Va va aduce multe surprize placute in structura si continutul site-ului! Fiti alaturi de noi, si Va multumim tuturor celor care sunt alaturi de noi!


Partenerii testului:

Centrul Auto Elita-5
, distribuitor oficial Mitsubishi in Republica Moldova (showroom Mitsubishi: bd. Dacia, 55, Chisinau, tel: 567-345)

Compania de asigurari “IPB-Delta Asigurari”, (asigurari auto de toate tipurile – str. Serghei Lazo, 40, et.6, Chisinau, tel: 22-73-89)

Compania de leasing “IMC Leasing”, (ca intotdeauna, PiataAuto.md recomanda cel mai transparent si avantajos leasing prin “IMC Leasing”, iar la momentul cand am ajuns si noi sa achizitionam un automobil, am urmat sfaturile oferite de noi).
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
Ştiri după categorii
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!