Prima pagină  »  Ştiri  »  ADAC: Opel Meriva e cel mai bun minivan
15 IUNIE 2011, 13:55
3,593
10
ADAC: Opel Meriva e cel mai bun minivan
De Ilie Toma
1
GALERIE FOTO (12 IMAGINI)
În raportul publicat recent de clubul automobilist german ADAC, referitor la statistice defecţiunilor modelelor auto, patru modele Opel au primit punctaje excelente, Meriva remarcându-se în mod special. Astfel, Opel Meriva înregistrează un număr substanţial mai mic de defecţiuni în exploatare, fapt care i-a făcut pe cei de la ADAC să o declare drept cel mai bun minivan.

De asemenea, datorită dimensiunilor compacte, Meriva a fost nominalizată şi în categoria modelelor compacte, unde a obţinut poziţia a patra în clasament. Celelalte trei modele Opel, menţionate cu calificative foarte bune în raportul ADAC, sunt Corsa, Astra şi Zafira.

Statisticile defecţiunilor modelelor auto sunt publicate de ADAC din anul 1978. Pentru ediţia curentă a raportului, au fost analizate statisticile a 500,000 de intervenţii din cele 4.25 milioane înregistrate de ADAC pe parcursul anului 2010. În statistici sunt incluse informaţiile despre defecţiunile vehiculelor cu vârstă de până la 6 ani, modelele cărora au înregistrat în Germania vânzări de peste 10,000 de unităţi în cel puţin 3 dintre aceşti 6 ani şi peste 5,000 de unităţi în ceilalţi 3. Astfel, Opel Insignia, un alt model recunoscut ca fiind deosebit de fiabil, nu a fost inclus în statistică din cauza carierei sale mai scurte de piaţă.
COMENTARII (10)
Constantin-Padure.com
Piatra Neamţ, România
la 15 Iunie 2011 - 23:29
In februarie am avut ocazia si am vazut masina cu ochii mei. Am fost la un showroom in Germania si am cascat gura la noul model Astra si Meriva. Astra m-a dezamagit in privinta spatiului interior, eu fiind o persoana ceva mai masiva: 1,85, si 104kg. In schimb Meriva mi-a dat voie sa ma relaxez, sa nu stau ghemuit ca intr-un Trabant ci chiar sa ma intind ca intr-un adevarat MPV. Usa pentru pasagerii din spate mi s-a parut putin ciudata dar este incredibil de utila prin faptul ca permite un spatiu mai mare pentru accesul pasagerilor. Nu am pornit masinile, nu le-am condus asa ca nu pot sa ma pronunt in ceea ce priveste tinuta de drum etc In schimb motorizarile au ramas cam aceleasi. Au ramas aproape aceleasi motorizari vechi si pot sa spun ca este un lucru chiar foarte bun. Tehnologia este foarte bine stapanita si dau rezultate bune. Numai despre motoarele diesel mai stiu ceva... 1.3 este de origine Fiat iar cel de 1.7, Isuzu (ca in vremurile bune).
0
0
Costeşti
Paris, Franţa
la 15 Iunie 2011 - 23:37
odata ce Opel este o marca germana apreciez......mai mult daca este vorba de modelele noi care au crescut in vinzari in ultima perioada datorita schimbarilor in tehnologie,design,pret.......
0
0
Eugen
Frankfurt am Main, Germania
la 16 Iunie 2011 - 11:45
ultima vreme, se parea ca Opel are sanse mari de supravetuire si chiar de crestere, design atragator, calitate... nu inteleg de ce pierde cota de piata si iata iarasi e pe masa de negocieri.
0
0
Mihail
Chişinău
la 16 Iunie 2011 - 14:43
#1 interesant ce spui tu! eu unu daca nam probato nici nu ma asteptam la asa ceva!
#2 Costesti Opel e o marca germana in ISTORIE! acum e GM(SUA) istoria nimeni no poate schimba! da tehnologiile le apartin americanilor/calitatea etc! asa ca....
da totusi opel chiar face treaba !
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 16 Iunie 2011 - 14:50
Opel acum face masini bune in comparatie cu anii 1975-1990. Acum Opel nu mai merita urmatorul banc in adresa sa: Isi cumpara unu masina si ii zice lui cumatriso hai si tioi pune o piva ca miam luat masina, beu ei piva si cumatriso ii zice , ian arata masina. aista ii deskuie garaju, na uitete. cumatriso se uita asa mirat, si zice: bre eu credeam ca tiai luat masina da tu tiai kumparat un Opel.
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 16 Iunie 2011 - 14:53
Sau replika: "Опель и на фотографиях ржавеет ". Au trecut demult acele timpuri.
0
0
Mihail
Chişinău
la 16 Iunie 2011 - 22:22
vb-1one! zici tu da totusi in anii trecuti au avut si ani cind au fost foarte buni! si acum mai sunt medele vechi de vectra! cadett care au facut istoria!
si glumele estea chiar nau nis un sens! poate no fi opel cel ami bun! da nici chiar asade rau!
0
1
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 17 Iunie 2011 - 08:08
Da ai dreptate, cred si eu ca sunt asa legende ca Opel Vectra 2000, Opel Omega 3000, Opel Kadett GT, Opel Manta B GT/E Coupe, dar in rest au fost masini mai ieftine din toate punctele de vedere, pret, calitate, desing s.a.m.d. Ce tine de cele enumerate, nici gind rau n-am de ele.
0
0
G e o
Floreşti, Moldova
la 17 Iunie 2011 - 08:25
Opel intradevar acum incep sa produca niste masini de calitate. Acesta marca cred ca ne va scoate putin din criza deoarece tot are acelasi comfost acelasi desing ca la B.M.W AUDI ,MERCEDES, si totusi ii mai eftin sa procuri un Opel decit marcile precedente....
0
1
BMWPower.MD
Chişinău
la 21 Iunie 2011 - 17:39
mai era un banc: "daca nu exista Opel, Forda avea sa fie cea mai proasta masina" :D

on topic, imi plac modelele astra pe diesel
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
Ştiri după categorii
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!