Prima pagină  »  Ştiri  »  Premieră: noul Volkswagen up! – cel mai mic Volkswagen
22 AUGUST 2011, 07:25
2,839
9
Premieră: noul Volkswagen up! – cel mai mic Volkswagen
De Ilie Toma
5
GALERIE FOTO (24 IMAGINI)
Aşa cum Beetle a revoluţionat lumea în anii 1950, o va face şi noul Volkswagen up! Este debutul anului de la Volkswagen – un model care vine cu un preţ deosebit de accesibil, cu eficienţă incredibilă, dar şi cu o abordare absolut practică.

Volkswagen jonglează cu ideea lui up! de ceva vreme bună, şi uite că acum lucrurile au devenit oficiale – noul Volkswagen up! a fost dezvăluit în versiunea sa de serie, primind şi titlul de cel mai mic model din gama producătorului german. Volkswagen nu ezită să declare că noul up! mizează să atragă şi un număr mare de cumpărători pentru care achiziţia unei maşini noi constituise până acum un efort financiar prea mare. Da, Volkswagen up! pare să se gândească în primul rând la ce şi-ar putea permite publicul său, şi abia mai apoi să găsească configuraţia ideală de elemente pentru a putea oferi o maşină irezistibilă.

Lansarea oficială pe piaţa europeană va avea loc în luna Decembrie 2011, atunci când primele modele up! vor ajunge în showroom-uri. Chiar din momentul lansării, vor exista 3 submodele bine definite, care vor oferi grade de echipare diferite, la preţuri corespunzătoare. Primul şi cel mai accesibil va fi „take up!”, urmat de „move up!”, iar în vârful gamei se va afla „high up!”, divizată în două linii diferite de stilizare – „up! black” şi „up! white”.

Debutul noului up! înseamnă pentru Volkswagen şi debutul unei game absolut noi de motoare pe benzină, în 3 cilindri şi 1.0 litri capacitate cilindrică. Cea mai accesibilă motorizare va dezvolta 60 CP. Va exista de asemenea şi o versiune mai puternică a aceluiaşi propulsor, care va livra 75 CP. În versiunile BlueMotion Technology aceste motoare vor indica un nivel al consumului mixt de 4.2 litri / 100 km (60 CP) şi 4.3 litri / 100 km (75 CP). Ambele motorizări vor indica un nivel al emisiilor de sub 100 g/km, ceea ce le va favoriza o scutire de la taxele de mediu în majoritatea oraşelor europene. Incredibil, dar Volkswagen up! va avea şi o versiune cu motor bilavent, capabil să ruleze şi pe gaz natual comprimat (CNG), care va indica un consum mixt de 3.2 kg / 100 km şi care avea emisii de doar 86 g/km. În versiunea BlueMotion Technology, acelaşi motor va emite doar 79 g/km! De asemenea, Volkswagen confirmă că planifică şi lansarea unui up! cu propulsie electrică în anul 2013.

Volkswagen up! va beneficia, în calitate de dotare opţională, şi de un sistem de frânare de urgenţă în mediul urban – ceva de genul sistemului City Safety al celor de la Volvo. Totuşi, în segmentul noului model Volkswagen, up! va fi primul model echipat cu o asemenea tehnologie. Aceasta foloseşte un senzor laser pentru a identifica riscul unei coliziuni, până la viteze de 30 km/h, şi poate acţiona în mod independent frânele în cazul în care sesizează iminenţa unui impact, reducând astfel severitatea impactului sau chiar evitându-l.

Cu o lungime de 3.54 metri şi o lăţime de 1.64 metri, Volkswagen up! este una din cele mai mici maşini din lume, care oferă spaţiu pentru 4 pasageri la bord. Înălţimea modelului constituie 1.48 metri. Totuşi, privit din lateral, Volkswagen up! demonstrează o arhitectură specială, cu un ampatament maximizat, de 2.42 metri, dar cu distanţe mici de la roţi la extremităţile longitudinale ale maşinii. Astfel, constucţia noul up! face uz maxim de spaţiul disponibil, garantând o ambianţă demnă la bord.

Partea frontală a noului Volkswagen up! reflectă în mare parte caracterul său. După cum declară şeful de design al mărcii germane, Klaus Bischoff, „chiar din faţă se poate sesiza imediat că up! este un Volkswagen, şi totuşi, noul model comportă în sine şi o puternică identitate proprie. Designul noului Volkswagen up! s-a vrut a fi aerat, simplu, dar cu un puternic apel vizual. Up! îţi zâmbeşte şi te atrage, într-un mod simplu, sincer şi practic.”

Vorbind de practicism, deşi compact în dimensiuni exterioare, noul up! oferă un portbagaj de 251 litri volum, iar în cazul rabatării banchetei din spate, volum de încărcare poate creşte până la 951 litri!

Atmosfera veselă, pe care o emană modelul, nu se rezumă doar la exterior. În interior, pe bord, pe uşi, dar şi pe scaune – în dependenţă de nivelul de dotare – poate fi utilizată fie una din cele 5 culori de caroserie, fie o culoare de decor interior. Pe centrul bordului, toate comenzile sunt concentrate în Dash Pad, o zonă accesibilă atât şoferului, cât şi pasagerului din dreapta, de unde se poate dirija climatizarea maşinii, sistemul audio, sau încălzirea scaunelor.

Ceasurile de bord sunt extrem de simple şi ele, fiind 3 la număr. Cel mai mare, poziţionat central, este vitezometrul, în timp ce în partea stângă, cu un diametru mult mai e poziţionat turometrul. E clar, turaţiile motoarelor de 3 cilindri nu mai au un rol atât de esenţial. În partea dreaptă, cu acelaşi diametru ca şi turometrul e poziţionat indicatorul nivelului de combustibil.

Şi deoarece întreaga echipă Volkswagen a fost nevoită să regândească radical ideea unui automobil pentru cearea noului up!, pe lângă cele 3 versiuni de echipare bine definite, oricine din cumpărători va avea posibilitatea alegerii unor dotări opţionale, însă nu în forma lor obişnuită, cu listări de sute de itemi, fiecare cu preţ diferit, ci în forma unor „cutii”. Da, cutii. Acestea se vor numit „kid box”, „city box”, şi „tavel box” şi includ seturi de multiple elemente, focusate spre nevoile speciale ale cumpărătorilor lui up!. Spre exemplu, „kid box” e destinată părinţilor cu copii mici şi include o serie lungă de mici obiecte necesare copiilor la bord, inclusiv jucării sau cutiuţe pentru covrigeii şi biscuţii fără de care nu se poate călătorii cu copiii la bord... O abordare mai umană de atât nici că se putea...

Noul Volkswagen up! va putea avea la bord şi un sistem mobil de infotainment, care va avea rol şi de sistem de navigare. Acesta a fost dezvoltat împreună cu Navigon, unul din lideii mondiali în producerea de sisteme de navigare, şi va putea şi interacţiona cu alte sisteme media ale celor de la bord, pentru a le face ambianţa mai plăcută.

Chiar dacă promite să aibă un preţ accesibil până la o valoare greu de imaginat, noul up! se va adresa publicului de toate vârstele. Cifra exactă de preţ nu a fost numită deocamdată.
COMENTARII (9)
dima
Chişinău
la 22 August 2011 - 09:41
un fel de fox dupa restailing:)))
0
0
Mihail
Chişinău
la 22 August 2011 - 12:40
piataauto nu aveti o greseala in denumirea temei?

... a sa vedem dam si nebuni va cumpara asa mashini :)
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 22 August 2011 - 13:28
Pare un pic neobisnuit. Cred ca mai era nevoie de lukrat putin la stopuri, caci nu prea sunt in stilul Volkswagen. Anume ma refer la pozitia lor verticala, in lok de cea orizontala. Cred ca era nevoie la acest capitol sa "fure" ceva de la Polo.
0
0
B.D.
Cahul, Moldova
la 22 August 2011 - 13:33
Mihai da ce teai exprimat asa "nebuni", eu sotiei iasi cumpara o astfel de masinica, mai bine un up decit un smart! Deacord asa masina nus pentru genul masculin.
0
0
Jeremy Clarkson
Chişinău
la 22 August 2011 - 17:27
O noua sursa de venit pentru VW !!! Nici nu o sa ma mir atunci cind pe site va aparea o stire de genul, dupa doar "n" luni de la lansare VW a vindut "xyy.yyy" de UP !!!
0
2
G e o
Floreşti, Moldova
la 22 August 2011 - 20:32
Intraevar acetsa ma sina e pentru femei si ea pentru acest stil arata foarte agresi(pentru femei) si parerea mea e ca sa facut inainte "reshotka' avea sa para ca acesta maisna zimbeste dar asa parca e cam trista xDD
0
0
Mihail
Chişinău
la 22 August 2011 - 23:40
B.D. :) nu mam referit la ceva rau .. am zis cam in gluma ... :)
ca si smarturile sunt multi barbati caresi cumpara... nimic rau ... si eu mias cumpara .. (dacas si nebun) xD
0
1
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 22 August 2011 - 23:54
Mihai: xD nici nu zi ca te vedem intr-o zi ku Smart-ik.

GHITON: asa e noul stil VW, adika fara grila sau facuta practik invizibila sa fie. Si parerea mea, e ca arata destul de OK.
0
0
Constantin-Padure.com
Piatra Neamţ, România
la 23 August 2011 - 04:35
O masina de oras... mai mult nu vad in ea...
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
Ştiri după categorii
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!