Nu aveţi unde să vă depozitaţi anvelopele de vară pe perioada iernii? Dacia vine cu o promoţie ingenioasă în România, prin care oferă adăpost anvelopelor de vară, în timp ce maşina rulează cu cele de iarnă.
Costul serviciului este de 15 lei româneşti per anvelopă, echivalentul a aproximativ 57 lei moldoveneşti. În acest preţ se include adăpostirea roţilor de vară în "hotelul" de anvelope pe o perioadă de 6 luni, dar şi montarea şi echilibrarea anvelopelor de iarnă. Mai mult ca atât, proprietarii nu sunt obligaţi să cumpere anvelopele dintr-un loc anume aceştia pot veni cu propriile anvelope de iarnă, de orice marcă. Esenţial e să ajungă la unul din distribuitorii oficiali Dacia din ţara vecină.
Menţionăm că în România, începând cu acest an, intră în vigoare o nouă lege, care obligă proprietarii de maşini să-şi echipeze automobilele cu anvelope de iarnă în perioada rece a anului. În Moldova o astfel de lege există încă de anul trecut.