GALERIE FOTO (15 IMAGINI)
Salonul Auto de la Dubai, care are loc în aceste zile în capitala aurului negru, este ocazia cu care Brabus aduce în premieră mondială noul Brabus 800 Coupe. Totodată, Brabus inaugurează şi o nouă divizie a sa, focusată spre o piaţă deosebit de promiţătoare a Orientului Mijlociu.
Noul Brabus 800 Coupe este, de fapt, o versiune tunată la extrem a noului Mercedes-Benz CL 600. Motorul original de 5.5 litri a fost adus la o capacitate cilindrică de 6.3 litri, iar sistemul twin-turbo standard a fost înlocuit cu unul conceput de inginerii Brabus. De asemenea, şi gestiunea injecţiei a fost modificată, pentru a se asigura compatibilitatea cu noile instalaţii de înaltă performanţă.
Rezultatul este unul fenomenal. Puterea motorului constituie 800 CP şi este disponibilă încă de la 5,500 rpm. Şi mai colosală este valoarea cuplului maxim de tocmai 1,420 Nm, disponibili încă de la 2,100 Nm. Ce-i drept, cel de la volan nu va simţi efectul cuplului incredibil, pentru că maşina îl limitează electronic la doar 1,100 Nm.
Puterea este transferată roţilor spate printr-o transmisie automată cu 5 trepte, iar distribuţia cuplului între roţi se realizează prin intermediul unui diferenţial cu alunecare limitată. Coupe-ul tunat păstrează sistemele de siguranţă disponibile pe CL-ul original, precum ESP-ul, însă acesta poate fi deconectat la simpla apăsare a unui buton, iar atunci bestia este devine nu doar fioroasă, ci şi extrem de periculoasă pentru cei neexperimentaţi.
Brabus declară că noul 800 Coupe este cel mai puternic şi cel mai rapid coupe cu patru locuri din lume. Bolidul accelerează până la prima sută în doar 3.9 secunde, iar sprintul de la 0 la 200 km/h durează doar 10.3 secunde. Viteza maximă a trebuit să fie limitată la... 350 km/h....
Ca de obicei, cei de la Brabus adaptează kit-urile aerodinamice în urma multor ore petrecute în tunelul aerodinamic. Şi kit-ul noului Brabus 800 Coupe a beneficiat de un astfel de tratament, ca să nu se limiteze doar în a-i asigura modelului mai multă agresivitate, dar şi să îl ajute să stăpânească puterea imensă.
La Salonul Auto de la Dubai noul model a fost cunoscut îndeaproape şi de unul din cei mai influenţi şeici din regiune Maktoum bin Mohammed bin Rashid Al Maktoum care a urat şi bun venit companiei germane de tuning în Orientul Mijlociu.