Angajăm un pasionat înflăcărat de maşini, capabil să scrie excelent despre ele!
5 Noiembrie 2016, 12:14
Eşti pasionat de maşini şi de jurnalistică auto? Vrei să devii parte a unei echipe energice şi creative, dedicată conţinutului automobilistic de calitate, generat prin gândire neconvenţională şi
inovaţie? Simţi că vrei să joci un rol important în lumea auto, savurând deopotrivă fiecare nouă provocare şi sarcină, dar şi fiecare nouă oportunitate şi deliciu pe care poate să ţi-l ofere
ea? Atunci s-ar putea să fii exact omul pe care-l căutăm, iar mai jos vrem să-ţi spunem un pic mai multe despre ce trebuie să poţi face din start, şi despre ce poţi învăţa pe parcurs!
- Română şi Engleză. Mai ales engleză.
Trebuie să cunoşti româna şi engleza în forma lor avansată, literară. Adică să poţi scrie texte închegate, cursive, corecte gramatical, aşa cum ai vrea şi tu să citeşti pe un site de calitate. Asta se referă mai ales la engleză, pentru că va trebui să scrii mai ales în engleză! Aha! Îţi spunem noi la interviu mai multe detalii, dar deja sună captivant, nu?
- Pasiune pentru automobile.
Candidatului ideal ar trebui nu doar
să-i placă aşa, câteva modele de maşină pe care le vede uneori pe stradă, ci să aibă o pasiune puternică pentru lumea auto, să-i placă maşinile într-atât de mult încât să simtă că dacă ar lucra mulţi ani cu ele şi-ar îndeplini un mare vis al vieţii. Iar dacă ai o asemenea pasiune, cu siguranţă cunoşti multe despre ele. Nu te alarma dacă
nu cunoşti chiar cu exactitate
construcţia unei turbine electrice de
ultimă generaţie – nu-ţi vom face examen la inginerie şi toate astea le poţi învăţa în mod natural în activitatea de mai departe, ne dorim să ai pur şi simplu o pricepere avansată despre maşini şi lumea auto, dar şi dorinţă şi capacitate de a învăţa şi de a intra în profunzimea subiectelor cu care vei avea de-a face.
- Idei şi iniţiativă.
Vei fi un om de bază în echipă, care va trasa cursul unei noi direcţii, iar astfel ideile şi iniţiativele tale vor fi deosebit de preţioase pentru activitatea ta! Iar dacă ideile inovatoare şi îndrăzneţe se vor materializa la fel de cutezant în practică, ai un viitor luminos în echipa noastră!

- Fan al unei mărci auto?
Ei bine, pasionaţii sunt adeseori fani ai
unei mărci auto şi asta e aproape
firesc! În mod normal, am spune că
preferăm echidistanţa, dar anume în
acest caz ne vom bucura dacă vei un
fan BMW, spre exemplu! Sau cine
ştie, un fan Mercedes, sau un fan
Porsche! Ai înţeles, deci – BMW
numărul 1 aici, Mercedes numărul 2,
Porsche numărul 3. :) Sună şi mai
interesant? Îţi spunem mai multe la
interviu!
- Nişte abilităţi avansate de folosire a calculatorului.
Acest punct e cumva aproape
firesc, de vreme ce vei lucra în
mediul online. E necesar, deci, să
cunoşti sau să poţi învăţa repede tot
ceea ce ţine de ciclul de pregătire a
unei ştiri – de la scrieri şi formatări de
texte până la pregătrea imaginilor şi lucrul cu interfaţe de publicare a materialelor.
- Responsabil şi atent la detalii.
Calitatea e formată din atenţia la detalii, iar de atenţia ta la detalii depinde calitatea produsului final. Şi responsabilitatea ţine şi de organizarea ta – dacă ai de publicat un material azi, el trebuie să fie gata azi, ne dorim să te simţi responsabil mai ales în faţa publicului, care aşteaptă creaţii grozave, dar la timpul potrivit.

- Part/time sau full/time, lucru din oficiu sau de la distanţă?
Pentru o etapă iniţială, am putea accepta să lucrezi şi part-time, spre exemplu dacă eşti un student în ultimii
ani de studiu, dar în perspectivă ne-am dori să lucrezi full-time, cu program deplin. Avem un oficiu plăcut în care să poţi lucra, dar nu suntem nici împotriva unui candidat care ar putea lucra de la distanţă, chiar aflându-se şi în afara ţării, eventual, trebuie doar să ne convingi că munca de la distanţă nu-ţi va împiedica buna organizare a muncii tale.

- Vei conduce maşini, vei savura lumea auto în contact direct, sau doar vei scrie despre asta?
Fireşte că vei avea şi contact direct cu maşinile, pentru că altfel n-ai putea
scrie în cunoştinţă deplină de cauză. Pe măsură cei vei avansa pe baza propriilor merite, ţi se vor deschide deplin toate deliciile extraordinare ale muncii în lumea auto!


Cum să aplici?
Simplu, trimite-ne CV-ul tău la office@piataauto.md cu un text în care să înţelegem de ce şi cum te potriveşti tu cel mai bine conform criteriilor enunţate mai sus. Te aşteptăm!
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md
4
8,803
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!