Ah, ce zi intensă şi plină de contraste am avut în cea de-a patra zi a expediţiei noastre cu motociclete şi

maşini! Ne-au fost şi date peste cap planurile, am fost puşi la încercări neaşteptate, ni s-a testat rezistenţa

fizică şi morală, aşa încât nici măcar o expediţie gândită a fi în primul rând elegantă şi elevată n-a scăpat de aventuri şi spontanietăţi picante.

Dimineţa începuse cu încărcarea bagajelor de la hotelul nostru din minunatul orăşel italian Cortina d’Ampezzo, în care ne aflam. Oraşul e într-adevăr excepţional de frumos, însă hotelul în care fuseserăm cazaţi, Olimpia, nu era unul tocmai strălucit, oferindu-ne un mic dejun zgârcit, pus pe masă de o bucătăreasă şi mai

zgârcită. Însă, în seara de dinainte avusesem parte de cea mai lungă şi plăcută cină din toate până acum, în care noi, participanţii la această expediţie, nu ne încumetam să ne dăm noapte bună. Se zice că expediţiile lungi apropie oameni, iar noi zicem că asta e întru totul adevărat. Şi mai zicem că în aceste expediţii se

profilează camaraderiile adevărate, echipe în care toţi se privesc cu încredere şi toţi depun străduinţe pentru acelaşi scop comun. Avem parte de cei mai buni aventurieri expediţionişti, care ştiu nu doar să conducă bine, ci să fie şi camarazi adevăraţi, inclusiv atunci când spontanietăţile îi pun la încercare.

Revenind la ceea ce se întâmpla dimineaţa în Cortina d’Amplezo - colegii noştri motociclişti îşi schimbaseră din nou motocicletele între ei, revenind la modelele pe care le conduceau iniţial – Dan cu BMW R nineT şi Bogdan cu BMW R 1200 GS. Iar aici Dan şi-a amintit cu stupoare

că-şi uitase casca specială în
hotelul din Austria, în care
înnoptasem cu o zi mai devreme.
Dan s-a pregătit atât de mult de experienţa sa cu BMW R nineT din această expediţie, încât şi-a luat şi o cască vintage, şi ochelari asociaţi, şi mănuşi – totul pentru a fi în ton cu

minunata motocicletă pe care o conduce. Şi aici uite ce belea... Am contactat hotelul, cei de acolo ne-au confirmat prezenţa căştii şi ne rămâne doar cum să reunim casca şi proprietarul ei, iar până atunci Dan îşi va folosi casca de stil general pe care o are.

Am ieşit, astfel, un pic mai târziu din Cortina d’Ampezzo. Orăşelul are un perimetru de străzi cu sens unic în

jurul centrului său, iar, pentru ca noi să ajungem pe Passo di Giau, acolo unde ne îndreptam, am luat-o şi pe nişte

drumuri foarte înguste, tipic italieneşti. Doar că la ieşirea micului drum spre cel mai central am dat de un prag

atât de înalt şi o întorsătură atât de sucită, încât ampatamentul de peste 3 metri al lui BMW Seria 6 Gran Turismo, cu 4 oameni la bord, şi-a spus cuvântul, şi am auzit primul sunet

de contact al plasticului de dedesubt cu asfaltul. I-am rugat pe pasageri să coboare, apoi mi-am dat seama că avem suspensie pneumatică la toate cele 3 maşini expediţionale, iar garda

la sol poate fi mărită print-un buton. Asta ne-a salvat cu adevărat aici, astfel încât maşinile au putut să depăşească această intersecţie italiană sucită, evitând contactele nedorite cu solul.

De aici încolo, traseul a urcat
încrezut în sus, relevându-ne o privelişte superbă spre oraşul pe
care-l lăsamîn urmă, aromată

cu un soare cald de primăvară, şi o privelişte la fel de magnifică spre
pasul Giau pe care ne aflam deja. Serpentinele erau multe la număr

şi tot mai sucite pe măsură ce
luam altitudine. Dar bucuria
vremii bune nu ne-a fost
lungă.

Am tras niţel pe dreapta, pentru a ne pregăti de crearea unor noi imagini, iar deasupra noastră s-au adunat .

repede nori grei şi ploaia nu s-a lăsat aşteptată. Ba chiar, după mai puţin de un minut de la începutul ei a pornit şi

grindina. Aoleu, şi motociclistul Dan, nefiind echipat cu uniforma sa impermeabilă, s-a făcut ud leoarcă

imediat. Am zărit un popas alături şi am condus pe prundiş vreo 500 metri până la el. Între timp pământul

se acoperise cu
un strat vizibil de gheaţă.

Dar aici am fost întâlniţi
amabil de gazdă, care
ne-a oferit imediat

cafele – oh, Italia şi cafelele ei bune în toate colţurile de ţară – dar şi câte o plapumă, să se încălzească cei uzi. Ne-am gândit să intrăm maxim la o cafea, dar ospitalitatea acestei doamne ne-a convins s-o transformăm într-un

prânz sumar, dar gustos, în stilul adevărat al bucătăriei italiene. Am fost forţaţi să intrăm aici, dar am plecat cu

atâta plăcere! Uneori, cele mai frumoase lucruri în viaţă sunt cele mai simple lucruri.

După ce ploaia şi grindina trecuseră, iar asfaltul se mai zvântase, ne-am îndreptat mai departe pe Passo Giau, urcând tot mai mult în altitudine. Priveliştile erau de-a dreptul epice,

iar plăcerea de condus una naturală, fără conservanţi şi E-uri. Admiram şi anterior BMW Seria 6 Gran Turismo, ba chiar şi pe predecesorul ei în versiune Seria 5 Gran Turismo, dar

acum sunt deja profund ataşat de ea şi de plăcerea cu care se conduce în toate ipostazele! Îi ador confortul, îi ador calitatea interiorului şi spaţiul, îi ador motorul pe benzină cu 6 cilindri în linie şi sunetul acestuia, îi ador sistemul audio harman / kardon, îi

ador încrederea cu care poate lua viraje şi ţinuta de drum pe care o livrează! Un adevărat GT, ce mai!

Iar motocicliştii astăzi zâmbeau mai încrezuţi, odată ce revinseră la modelul pe care şi l-au ales iniţial şi de care s-au ataşat. Bogdan, aventurierul

cu R 1200 GS, nu se lăsase cucerit de BMW R nineT şi declarase că tot R 1200 GS rămâne preferata lui, ba chiar acuzase disconfort oferit de R nineT

în ziua anterioară. Iar acum, odată revenit la BMW R 1200 GS, Bogdan avea din nou o faţă împlinită, când toate din jur ţi se potrivesc.

Dan recunoscuse anterior că R 1200 GS e mai confortabilă la un asemenea drum lung, dar nu se plânsese niciodată de R nineT. Iar faţa lui,

poziţia în şa, plăcerea cu care îi
turează motorul boxer de 110 CP
pe ea, plăcerea cu care se
apleacă să-i compenseze

acceleraţia neverosimilă de 3.5 secunde de la 0 la 100 km/h, ne spune cât de fericit îl face pe el BMW R nineT!

A urmat şi un coborâş la fel de plăcut pe acest pas montan, iar după asta – un traseu plăcut prin mai mult localităţi itaniene. Planul nostru iniţial era

s-o luăm pe
Passo Fedaia mai
departe şi, din cauza grindinei
de mai devreme, eram deja cu mult

în urma orarului iniţial. Aici am văzut şi un indicator că pasul Fedaia e închis de la un oarecare kilometru. Am verificat sistemul de navigare, care ştie de obicei despre pasurile închise, şi nu ne-a dat nici o alertă, aşa că am

continuat până aproape în vârf, savurând noi seprentine şi mai drăcoase, doar pentru a da peste sectorul închis. Nu din cauza zăpezilor, ci din cauza unor lucrări de reparaţie. Aşa că a trebuit sa facem cale

întoarsă şi să alegem o rută de ocolire, care ne mai adăuga vreo 30 de kilometri în plus.

Mai departe, peisajele s-au schimbat cu o rapiditate pe care arareori o poţi

simţi. Ne apropiam de o regiune recunoscută pentru frumuseţile sale – Valda. La început, drumul nostru era însoţit de munţi mari împăduriţi pe alături, iar noi ne strecuram printre ei.

Mai apoi, valea devenise mai largă, mai dispersată şi mai petriţă în relief, cu diferenţe de nivel spectaculoase. Erau zone în care să conduci admirând împrejurimile şi savurând maşina! Dar

în scurt timp şi ele s-au schimbat
cu ceva şi mai neaşteptat. În peisaj
au apărut viile, plantate etajat pe dealuri, de ziceai că suntem prin Toscana.

Kilometrii treceau, iar podgoriile de alături aveau deja pământ roşiatic. De unde pământ roşiatic pe aici, prin Alpi? De unde asemenea combinaţii de vii scăldate de soare estival, iar pe fundal piscuri montante albe, înzăpezite? Nu ştiam exact geologia acestei regiuni, dar era cert că ne aflăm în provincie Trento, renumită pentru producţie de vinuri, dar mai ales grappa. Peisajele erau cele contau acum şi aici, însă.

Eram cu toţi obosiţi de drumul lung pe care-l făcusem. Ba chiar eram supuşi nu doar la testul rezistenţei fizice, ci şi morale, or, trebuia să ne încurajăm reciproc să rezistăm şi să avem grijă şi de producţia continuă a imaginilor pentru voi, dragii noştri cititori. Însă, la văzul unor asemenea privelişti ni s-au acutizat din nou simţurile şi îmbibam în noi fiecare clipă a acestei experienţe de condus.

Iar formele de relief de aici, din valea Trento, din orăşelul Lavis şi ale munţilor uriaşi ce înconjoară un platou absolut drept, par ireale, nenaturale, desenate de om într-o sclipire genială de idei. Să conduci un BMW prin asemenea peisaje, pe două sau pe patru roţi, e înălţător şi energizant, iar fiecare întoarce a volanului sau a ghidonului, într-o nouă curbă strânsă, e o nouă sursă de extaz şi revigorare.

Am avut parte şi în această zi de un traseu absolut magnific. Deşi tot noi am fost cei care au gândit acest traseu expediţional şi ne doream să fie unul superb, fiecare nouă zi a realităţii de la BMW Eleganza Grand Tour ne lasă

fascinaţi, depăşindu-ne cele mai entuziaste aşteptări! Cea de-a patra zi ne-a dus de la piscuri montane înzăpezite şi grindină până la podgorii în stil toscanez şi un soare cald de apus, iar astfel am condus

cele 5 BMW-uri expediţionale – 2 motociclete şi 3 automobile – cu o savoare irepetabilă! Şi totul a culminat cu Molveno, un orăşel mic spre care ne-am îndreptat la sfârşitul zilei pentru popasul de noapte, iar aici am fost

întâmpinaţi de privelişti de basm, condimentate cu un lac montan chiar alături de hotelul în care am fost cazaţi.

Dacă sunteţi vreodată pe aici în vreo călătorie de cuplu sau de familie, chiar vă recomandăm acest segment pe care l-am făcut noi azi, datorită piesajelor de care veţi avea parte pe toată durata traseului. Mai mult ca

atât, dacă veţi fi la volanul unui BMW, acest traseu vă va garanta plăcerea supremă în condus, savurată la precizia supremă şi condimentată de sutele de viraje până la extaz.

Ah, ce zi intensă şi plină de contraste am avut alături de două BMW 640i Gran Turismo, un BMW 630d xDrive Gran Turismo, un BMW R 1200 GS

şi un BMW R nineT. O zi în stil adevărat GT! Un Grand Tour adevărat! Şi suntem abia la mijlocul expediţiei!

Savuraţi VIDEO-urile de mai jos! Salvaţi-vă harta de mai jos! Urmăriţi-ne în continuare în BMW Eleganza Grand Tour!

Ilie Toma