Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z

Toyota Yaris vine la Salonul Auto de la Paris cu o misiune importantă

Cea mai importantă premieră a celor de la Toyota în cadrul Salonului Auto de la Paris va fi noua generaţie Supra, însă aceasta, cu siguranţă, nu va fi unicul model nou pe standul niponilor. Noua întruchipare a legendei va fi acompaniată de două versiuni noi a unui model mai compact, dar nici într-un caz nu mai puţin important pentru constructorul nipon în Europa: Yaris Y20 şi Yaris GR Sport.
Noua versiune Yaris Y20 omagiază cei 20 ani de la lansarea compactei nipone – primul Yaris a debutat pentru prima dată la Salonul Auto de la Paris în 1998. Astfel, cu două decenii mai târziu, la acelaşi eveniment auto niponii vor prezenta versiunea specială a celei de-a treia generaţie Yaris Y20 în ediţia Launch Edition. Modelele speciale se vor distinge prin culoarea aurie (inspirată de la compacta de prima generaţie), jante din aliaj de 16 ţoli cu design special, sigle cu denumirea versiunii pe caroserie şi tapiserie bicoloră la interior.
Yaris Y20 va fi produs într-un număr de 1,998 unităţi, iar ulterior versiunea Y20 va fi disponibilă pentru toţi doritorii, fără limită de tiraj, însă aceste modele vor fi vopsite în nuanţele oferite standard.
Cea de-a doua versiune nouă pentru Yaris poartă denumirea GR Sport (Gazoo Racing), aceasta fiind o întruchipare simplificată a hot-hatch-ului Yaris GRMN, produs într-un număr limitat cu un an mai devreme. Misiunea noii versiuni este una extrem de importantă şi dificilă – anume compacta GR Sport va porni promovarea diviziei sport Gazoo Racing a celor de la Toyota în Europa.
Chiar şi aşa, Yaris GR Sport nu va uimi cu performanţe – acesta are la bază sistemul standard de propulsie hibridă, oferită pe modelele Yaris, cu benzinar aspirat natural de 1.5 litri şi un motor electric, ce livrează în tandem 100 CP. Noua versiune a compactei s-a ales, însă, cu modificări la nivel de suspensie: aici şi-au făcut loc amortizoarele Sachs, preluate de la versiunea GRMN, garda la sol fiind micşorată cu 11 mm.
La exterior Yaris GR Sport se va distinge prin jantele de 17 ţoli, eleron de dimensiuni mai mari la posterior, inserţii de culoare neagră în schimbul celor cromate, dar şi ornamentele specifice GR pe caroserie. La interior volanul standard a fost înlocuit cu cel preluat de la sport-coupe-ul GT86, scaune cu suport lateral mai profilat şi afişaje sport pe instrumentarul de bord.

Premiera celor două versiuni noi pentru Yaris va avea loc, astfel, în cadrul Salonului Auto de la Paris în luna octombrie curent. Livrările modelelor vor începe ulterior, până la finalul acestui an.
0
151
GALERIE FOTO (8 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!