Marea dezamăgire: Maserati Ghibli devine primul model electrificat din gamă

17 Iulie 2020, 11:03
Denis Godorozea
După luni de promisiuni şi teaser-e arătoase, Maserati prezintă primul său model electrificat — acesta devine sedanul Ghibli, în generaţia actuală, lansată încă în 2013, o mare dezamăgire. Văzând acele clipuri video şi imagini misterioase publicate de constructorul italian, ne-am aşteptat la un model plug-in hybrid performant, ei bine, măcar un sistem clasic hibrid. Dar nu a fost să fie, noul Maserati Ghibli Hybrid vine cu un sistem micro-hibrid (MHEV).
În cadrul sistemului MHEV participă benzinarul turbo de 2.0 litri, cu 4 cilindri, preluat de la colegii de la Alfa Romeo, dar actualizat special pentru Ghibli. Motorul este asistat de un generator-starter de 48V şi o baterie compactă, situată în portbagajul maşinii — italienii asigură că o asemenea poziţionare a componentelor rezultă într-un echilibru optim între cele două punţi, dar fără să dezvăluie greutatea propriu-zisă a bateriei, care abia dacă atinge vreo câteva zeci de kilograme, zicem noi.
În această ipostază motorul pe benzină dezvoltă 330 CP şi 450 Nm şi se cuplează la o cutie automată cu 8 rapoarte, ce transmite cuplul pe puntea spate. Caracteristicile dinamice nu sunt chiar uimitoare, dar decente pentru un model micro-hibrid cu benzinar de 2.0 litri — repriza 0-100 km/h are loc în 5.7 secunde. Astfel, Ghibli Hybrid este mai agil decât versiunile cu turbodiesel sub capotă şi promite un consum de combustibil similar. Astfel, versiunea vine să înlocuiască în totalitate motoarele diesel, care vor fi curând eliminate din ofertă. Totodată, comparativ cu benzinarul de top V6 cu 349 CP şi 500 Nm la activ, noul MHEV se anticipează a fi mai eficient cu până la 30%.
Actualul Ghibli nu a mai avut anterior asemenea motoare, or opta deobicei pentru unităţi V6. Astfel, italienii anunţă şi un sistem de evacuare ceva mai performant, care să sune asemenea unui V6. Afară de cele menţionate, MHEV-ul vine cu actualizări stilistice uşoare, printre care calandrul cu structură interioară retuşată, dar şi semnături LED noi la nivelul blocurilor optice spate. Aspectul exterior mai este condimentat cu finisaje exterioare de culoare albastră. La interior cumpărătorii vor beneficia de un ecran mai mare al sistemului multimedia actualizat, de 10.1 inch (anterior 8.4 inch).
Maserati Ghibli Hybrid este adresat în primul rând pieţelor europene cu normele lor de poluare din ce în ce mai aspre. Compania anticipează că noua versiune va cuceri o cotă de 60% din totalul vânzărilor Ghibli. Sunt mai optimişti, deci! Ulterior un tratament similar va fi aplicat modelelor mai mari din gamă: sedanului Quattroporte şi SUV-ului Levante.
0
5,936
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!