Euro NCAP a testat SUV-urile electrice Skoda Enyaq iV şi Volkswagen ID.4

14 Aprilie 2021, 14:23
Denis Godorozea
Organizaţia Euro NCAP a supus testelor de siguranţă cele mai noi electromobile lansate de concernul german — Skoda Enyaq iV şi Volkswagen ID.4. Dar amintim că ambele maşini utilizează aceeaşi platformă MEB, dedicată electromobilelor, şi sunt aproape identice din punct de vedere al dimensiunilor, fiind jucători ai aceluiaşi segment de piaţă. Resepctiv, rezultatele sunt foarte apropiate.
În noua rundă de teste de siguranţă organizate de Euro NCAP au fost testate inclusiv şi noile generaţii Dacia Logan şi Sandero Stepway, despre care am relatat ieri, după ce cei de la Euro NCAP au publicat grăbit un comunicat în acest sens. În raport cu modelele constructorului din Mioveni, rezultatele obţinute de cele două electromobile gândite în cadrul VAG sunt simţitor mai bune şi, de fapt, evidente — Enyaq iV şi ID.4 s-au ales cu câte un scor maxim de 5 stele.
Astfel, în cazul Skoda Enyaq iV cei mai protejaţi la bord sunt adulţii, cu protecţie de 94%, pe când pasagerii minori sunt asiguraţi cu protecţie în proporţie de 89%. Pentru sistemele de siguranţă Skoda a obţinut un punctaj de 82%, pe când pietonii, cicliştii şi alţi participanţi la trafic sunt protejaţi în proporţie de 71%. Rezultate apropiate au fost indicate şi de ID.4, respectiv cu 93% pentru protecţia adulţilor, 89% pentru protecţia copiilor, 85% pentru sistemele de siguranţă activă şi 76% în cazul impacturilor cu pietoni şi alte persoane vulnerabile din trafic.
0
2,053
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!