Elegant şi ştrengăresc în acelaşi timp: un Mercedes-Benz W114 fascinant, scos la vânzare în Marea Britanie

17 August 2021, 20:47
Ilie Toma
Da, chiar din start trebuie să-ţi spunem despre un „neajuns” al acestei maşini pentru noi, cei din Europa continentală: maşina asta are volan pe dreapta, întrucât vine din Marea Britanie, iar noi evităm de obicei să scriem despre maşini cu volan pe dreapta, care ar fi scoase la vânzare. Dar acest Mercedes e mult prea unic, deocheat şi intrigant, şi a trecut print-atât de multe modificări, ca să ajungă aşa, încât ne-a părut extrem de interesant să ne punem cu toţii împreună o întrebare: am accepta ideea unui automobil clasic care a atât de tare modificat, atât de departe de originalul autentic?
E un Mercedes-Benz W114, iar asta înseamnă că e, practic, un E-Class din anii de demult. Modelul a fost lansat în 1968 şi a fost produs peste 8 ani, dar a existat şi o versiune aproape identică, W115. De fapt, la nivel de caroserie W115 şi W114 erau identice, deosebindu-se în principal prin motoare — W115 aveau doar motoare cu 4 cilindri, în timp ce W114 — doar cu 6 cilindri. Aşadar, odată ce avem în faţă un W114, înseamnă că sub capota acestei maşini a stat un motor cu 6 cilindri. Era un M114 cu indicele 250, de 2.5 litri. Vorbim la trecut de el, pentru că azi maşina are un al motor, cu numele de cod M104, de 2.8 litri. E un motor mult mai modern, apărut abia în 1989 şi prezent pe mai multe modele cu indicele 280 din anii 90.
Dar motorul înlocuit e doar unul din termenii ecuaţiei. Cam totul a fost schimbat în maşina asta, de la suspensie la cutie de viteze, de la jante la frâne şi pedale. I-a aparţinut unui mare pasionat de Mercedesuri modificate în mod creativ, iar băiatul a tot câştigat concursuri de frumuseţe şi premii pe la show-urile de tuning inspirat cu ea.
Aşadar, cutia de viteze e una de origine Cosworth, tot de acolo venit şi ambreiajul, şi levierul schimbătorului. E o cutie cu 4 trepte.
Maşina a fost pus pe suspensii pneumatice cu gardă la sol implicită foarte coborâtă, în stil de lowrider. Rezervorul suspensiei se află montat foarte vizibil în portbagaj, conductele sale trecând frumos prin textura de lemn de acolo.
Mercedesul ăsta are şi nişte jante superbe, iar aspectul fascinant e accentuat de culoarea albă de bază a caroseriei, în combinaţie cu un maro frumos al acoperişului. Tot cromul a fost restaurat şi el minuţios când maşina a fost vopsită, aşa că nu e de mirare că astăzi Mercedesul ăsta fură privirile cu o rată garantată de succes.
Interiorul este tapisat într-un stil vintage atât de reuşit, încât ai zice că e autentic. E un soi de material textil bine ales, care se combină perfect cu ambianţa generală. Creatorul său a avut grijă să-i instaleze şi un casetofon Becker original.
Şi dacă am continua cu ce e modificat în maşina asta ar trebui să menţionăm cam tot — sistem de frânare, cablaje, tot, pentru că fiecare piesă a fost desfăcută până la cel mai mic bulon şi refăcută înapoi fie în stare originală, fie înlocuită cu ceva în ton cu ideile creative ale proprietarului său.
Şi tocmai de asta e atât de frumos acest Mercedes clasic, pentru că, deşi e modificat aproape în întregime, totul e făcut cu atât de mult bun gust şi inspiraţie, încât probabil până şi creatorul modelului original l-ar privi cu admiraţie. Poate nu toţi ar accepta să-şi cumpere aşa ceva în detrimentul unui Mercedes-Benz absolut original, dar aproape toţi l-ar admira, asta e sigur!
Maşina se află în Launceston, Marea Britanie, şi e vândută chiar de proprietarul său pasionat, care a câştigat zeci de concursuri cu ea. Din fericire, acesta şi-a documentat toate modificările şi experienţele cu acest Mercedes pe pagina sa de Instagram, creând totodată şi o istorie completă a ultimilor ani cu acest Mercedes, iar pe lângă asta, spune că are o tonă de documente şi poze cu istoria ei de dinainte de modificări, aşa încât cumpărătorul să-i poată afla toată povestea. Dar e clar că e poveste întortocheată, altfel n-are cum fi la o maşină atât de mult modificată. Cât costă? Ei bine, britanicul cere 35,000 lire pe ea. Şi, din cauza faptului că e cu volan pe dreapta, e o achiziţie prea ilogică şi excentrică pentru noi, ce de prin părţile estice ale Europei.
Dar, trecând dincolo de asta şi privind maşina în sine, ce spui, ţi-ar plăcea o asemenea ipostază de automobil clasic? Eşti gata să accepţi modificări atât de îndrăzneţe pe o maşină din acei ani, sau eşti adeptul autenticităţii şi consideri că asemenea modificări nu sunt decât o blasfemie? Chiar ne-ar fi interesant să-ţi ştim părerea, întrucât e primul Mercedes-Benz clasic, modificat într-un asemenea stil, despre care scriem vreodată!
0
2,067
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!