(VIDEO) Dacia Duster 1.5 dCi se duelează cu Audi RSQ8, unul din cele mai performante SUV-uri din lume, în afara asfaltului

19 Noiembrie 2021, 13:33
Redacţia PiataAuto.md
Da, ceea ce vedem aici e una din cele mai neaşteptate comparaţii la care ne-am putea gândi vreodată — un ditamai Audi RSQ8, unul din cele mai performante SUV-uri din lume, e pus alături de o Dacia Duster cu renumitul motor diesel 1.5 dCi, în ipostaza sa de 115 CP. Partea interesantă, însă, e că aceste două SUV-uri nu trebuie să se dueleze pe un asfalt uscat, ci acolo unde ar trebui să se afle mai des SUV-urile, în afara asfaltului, pe teren noroios.
Jurnaliştii britanici au pus aceste două SUV-uri într-un asemenea scenariu, cu mai multe competiţii directe ale marelui duel de offroad. Aici s-au inclus şi întreceri cu start de pe loc în pantă, şi parcurgerea unui traseu forestier denivelat şi întortocheat, şi traversări de zone foarte denivelate în care suspensia trebuia să articuleze la maxim.
Au fost multe capitole în care Audi s-a descurcat mai bine decât Dacia, fapt care e oarecum predictibil. Dar au fost şi provocări unde Dacia a mers mai încrezut. Şi, apoi, de mai multe ori britanicii au menţionată că Audi te limitează din curajul de a te aventura pentru că e prea scump şi ai întotdeauna frica de a-l deteriora, în timp ce Dacia ar fi ieftină şi nu ţi-ar prea păsa de mici zgârieturi sau şlefuiri ale solului cu partea inferioară. Tocmai de asta, Audi nici n-a participat la ultima provocare, iar astfel rezultatele finale s-au cam echivalat.

Vezi mai jos întregul duel dintre cele două modele.
0
54,420
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!