(VIDEO) Asta e o Volga GAZ-24 de 700 CP, care a atins peste 270 km/h, dar modificarea căreia a costat peste 100 mii euro

2 Februarie 2022, 13:28
Redacţia PiataAuto.md
Volga GAZ-24 a un model legendar în patria sa, iar dimensiunile sale, în tandem cu construcţia cu tracţiune spate şi motor amplasat longitudinal, permit multor pasionaţi creativi să dezvolte din ea nu doar restaurări autentice, ci şi modificări substanţiale, punând sub capotă motoare dintre cele mai notorii pentru performanţele lor.
Ceea ce vedem în aceste imagini e o Volga GAZ-24 la care s-a muncit câţiva ani la rând, cu modificări făcute în etape, adăugându-i-se tot mai mult stil şi performanţă. În vara anului trecut, de exemplu, maşina avea deja 700 CP, iar pe un circuit sportiv a reuşit să învingă nemilos un Dodge Challenger Hellcat cu V8 Hemi de putere comparabilă, modelul american alegându-se cu un radiator spart în urma sprint-ului său. Tot atunci Volga a reuşit să depăşească 270 km/h, conform datelor GPS!
Volga a fost ulterior şi mai mult perfecţionată, puterea imensă de sub capotă venind de la un motor nipon 2JZ-GTE turboaspirat. Dar maşina a primit o mulţime de alte modificări, o listă imensă care cuprinde inclusiv dotări suplimentare de siguranţă şi cu caracter de motorsport, aşa că per total investiţiile în această Volga au totalizat peste 10.2 milioane de ruble, echivalentul a peste 118 mii euro!
Vezi mai jos întreaga istorie şi enumerare a modificărilor făcute. Poţi include subtitre cu traduceri automatizate în limba dorită.
0
15,929
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!