Ultimul model genial, dar neînţeles, pe care l-a produs Lancia: un exemplar Thesis, cu motor de 5 cilindri în linie şi parcurs infim, scos la vânzare în Germania

16 Mai 2022, 22:14
Ilie Toma
Lancia e marca cu o istorie glorioasă şi admirabilă, cu o listă lungă de inovaţii inginereşti implementate de nenumărate ori şi cu modele fabuloase produse de-a lungul istoriei, atât la nivel de design, cât şi inginerie sau performanţe. Pe fundalul acestei istorii, ceea ce a ajuns azi să însemne Lancia, cu doar un singur model produs şi vândut doar în Italia, şi acela pe o platformă de Fiat Panda de acum 20 de ani, e pur şi simplu o situaţie tristă şi regretabilă. Dar chiar în mileniul nostru Lancia a mai avut o încercare de a crea un model glorios, la conceperea căruia n-a economisit nimic, inginerii având o abordare din aia absolutistă, de overengineering, aproape inimaginabilă pentru Lancia de după anul 2000. E vorba de Lancia Thesis.
Lancia a avut în anii 90 un model numit Kappa, care împărţea aceeaşi platformă tehnică cu Alfa Romeo 166. Kappa n-a fost un model de succes răsunător, cel puţin nu pe măsura aşteptărilor. Aşa că inginerii de la Lancia au reuşit să-i convingă pe şefii lor că e nevoie de o Lancia radical mai bună, o Lancia genială, construită de la zero să fie doar o Lancia şi nimic altceva. Ideea era corectă, doar că segmentul ales a fost unul al sedanurilor mari şi largi, într-o ligă premium, iar Lancia nu era neapărat ştiută ca o marcă definită prin limuzine largi, conduse agale. Dar la etapa dezvoltării, inginerii nu-şi băteau capul de succesul comercial, ci s-au concentrat doar la genialitatea construcţiei, pentru a crea o maşină care să concureze de la egal la egal cu Mercedes E-Class şi Audi A6. Lancia Thesis trebuia să devină maşina pe care oamenii s-o adoră şi să caute scuze să n-o cumpere, iar inginerii trebuiau să se asigură că acei oameni nu vor găsi nici un pretext să evite cumpărarea. Într-un cuvânt, maşina trebuia să fie magnifică.
Aşadar, Lancia Thesis a fost concepută pe o platformă tehnică absolut nouă, proprie doar ei. Atât suspensia faţă, cât şi cea spate, au fost de tip multilink, cu o arhitectură sofisticată, ce trebuia să-i asigure maşinii o rulare ca de covor zburător şi-n acelaşi timp o manevrabilitate bună în viraje. Majoritatea braţelor suspensiei erau realizate din aluminiu, iar maşina a mai făcut uz şi de amortizoare adaptive, produse de Sachs.
Tracţiunea era pe puntea faţă, în ciuda dimensiunilor mari, de 4.88 metri lungime şi a unui ampatament de 2.80 metri. Motorul era amplasat transversal, cutiile de viteze puteau fi manuale cu 6 trepte sau automate. Dar lista motoarelor e şi mai impresionantă, or, nici aici inginerii nu s-au zgârcit.
Aceştia au conceput un motor nou, cu 5 cilindri în linie, în două versiuni de cilindree — de 2.0 litri şi 2.4 litri. Motorul avea câte 4 supape pe cilindru, deci 20 valve în total, iar versiunea de 2.0 litri era una turboaspirată, fiind, de fapt, mai puternică decât cea aspirată natural de 2.4 litri. Mai mult ca atât, pentru că lupta cu sedanurile germane cu motorizări diesel, Thesis a primit şi un motor diesel cu 5 cilindri în linie, tot de 2.4 litri, în câteva ipostaze de putere. Deci, acest sedan Lancia a făcut uz de mai multe motorizări cu 5 cilindri în linie, într-o zvâcnire inginerească genială a inginerilor.
Iar pe lângă asta, a mai preluat şi motor Busso V6 de la Alfa Romeo, în versiuni de 3.0 litri şi apoi şi 3.2 litri. Acesta din urmă se cupla doar cu o cutie automată şi reprezenta opulenţa absolută.
Maşina asta făcuse deja uz de elemente LED în blocurile optice faţă, iar la interior avea deja în anul 2001 când fusese prezentată, un display color imens pe consola centrală. Ținuta de drum era elogiată de toţi cei care o testau ca fiind una absolut fabuloasă, capabilă de a înghiţi orice textură de drum, iar izolarea fonică era apreciată drept una care să te facă să te simţi în liniştea unei biblioteci publice la interior.
Modelul ăsta a fost prima Lancia care a făcut u de un cruise control adaptiv opţional, furnizat de Bosch. Scaunele interioare au fost dezvoltate împreună cu un reputat medic, iar sistemul audio Bose era menit să dea senzaţia unei săli de concert din Roma prin calitatea acusticii sale. Calitatea materialelor interioare a fost desăvârşită, cu elemente metalice adevărate, lemn adevărat şi multe alte elemente veritabile.
Era o maşină în care calitatea mustea din fiecare detaliu, iar construcţia era concepută în stil de overengineering, într-o scânteie rară chiar şi pentru anul 2000, mai ales la Lancia. Maşina a fost lansată în 2001, iar producţia de serie a demarat în 2002, ţinând până în 2009. Planurile iniţiale erau măreţe — să se producă până la 13,000 unităţi anual. De facto, însă, în toată cariera sa, Lancia Thesis s-a produs în numai 15,941 unităţi, în toate versiunile şi motorizările puse la un loc!
Iar asta face din ea azi unul din cele mai rare modele, un exemplar clasic încă neştiut şi încă neapreciat la adevărata sa valoare. Iar aceste maşini, la nivel mecanic, au fost excepţional de reuşite, azi existând exemplare care au atins 300-400 mii km fără probleme majore. Proprietarii le adorau, şi pentru că preţul la revânzare era foarte mic, mulţi au ales să le exploateze mai departe. Aşa că un exemplar precum cel despre care vorbim azi, cu doar 62 mii km parcurşi, e o raritate absolută.
Maşina asta e una din 2004, cu motor de 2.4 litri şi 20 valve, pe benzină, aspirat natural, cu 5 cilindri în linie. Motorul scoate 170 CP şi e cuplat la o cutie automată. Şi întregul automobil e într-o stare demnă de colecţie, după cum anunţă proprietarul său din Germania. E una din maşinile dotate cu vârf şi îndesat, inclusiv cu acel sistem audio Bose, inclusiv climatizare cu comenzi spate şi cam tot ce putea avea o Lancia Thesis pe atunci. Şi a beneficiat de o mentenanţă ca la carte, frânele fiind schimbate complet la 58,000 km, spre exemplu.
Dar, pentru că o Lancia Thesis neînţeleasă atunci şi neînţeleasă azi, maşina asta e scoasă la vânzare cu un preţ infim, de doar 5,990 euro. Să spunem că maşina asta îşi merită pe deplin preţul ar fi o subestimare a gloriei sale. Nu doar că şi-l merită, e un chilipir absolut, pentru această maşină genială de cândva a Italiei, pentru acest ultim model genial pe care Lancia l-a produs în istorie!
1
8,541
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!