Istoria neştiută a lui Derways din Rusia, construit pe baza modelului românesc Aro 244

9 Septembrie 2022, 18:47
Redacţia PiataAuto.md
Pasionaţii mărcii româneşti Aro îşi amintesc cu nostalgie de modelul 244 — un offroader adevărat, construit pe cadru dur, unul din acele modele nemuritoare care pot fi produse decenii la rând cu mici perfecţionări. Din păcate, modelul nu se mai produce de aproape două decenii încoace, însă puţini ştiu că în Rusia a existat un offroader bizar, construit pe baza ingineriei modelului românesc Aro 244. Îi spune Derways Cowboy şi are o istorie curioasă în spate.
Foto: Aro 244, capturpă YouTube

Trei fraţi din Rusia, care prin ani 90 încercaseră tot soiul de afaceri dintre cele mai diverse şi pestriţate, au adunat către începutul anilor 2000 un capital important şi aveau o companie numită Mercury, care avansase la o dimensiune relativ mare pentru acei ani. Fraţii căutau noi nişe de afaceri, care să le confere perspective pe termen lung. Aşa că au decis să se aventureze într-o industrie dificilă, a producţiei de automobile. În 2002 au şi înregistrat o companie nouă, numită Derways, unde Der venea de la numele lor de familie, Dereva, iar ways de la cuvântul englezesc ce sugerează calea lor proprie.
Aceştia au ales o cale proprie şi la ingineria maşinilor lor. Soluţia simplă ar fi fost să încheie un contract cu o marcă internaţională, prin care să asambleze maşini local. În acea perioadă, Rusia încă nu avea fabrici auto private, care să asambleze maşini cu un grad înalt de componente locale, aşa că soluţia la îndemână ar fi fost asamblarea din kit-uri întregi venite din occident. Cei trei fraţi nu erau mulţumiţi cu o asemenea opţiune, aşa că au căutat soluţii de a produce într-un mod diferit. Pe lângă asta, aceştia îşi doreau să construiască un offroader pe cadru dur, pe care să-l prezintă ca un automobil autohton, produs în republica autonomă Karachay-Cherkessia din Rusia.
Bugetul total al implementării ideii lor a fost unul derizoriu la scara industriei auto, de doar 5 milioane de dolari. Iar acest buget includea şi construcţia fabricii. Prin urmare, s-a mers pe principiul de proiectare şi producţie în serie mică.
Surprinzător, dar soluţia inginerească a fost găsită în România, la fabrica Aro din Câmpulung-Muscel. Fabrica românească era deja într-un declin financiar grav, însă ingineria lui Aro 244 era una perfectă pentru modelul pe care şi-l doreau cei de la Derways, aşa că a fost bătută palma.
Aro livra cadrul dur, toată suspensia, cutia de viteze şi sistemul de tracţiune integrală — deci cadrul cu întreg substratul tehnic al maşinii cu excepţia motorului, ruşilor rămânându-le să creeze caroseria cu habitaclul, pe care s-o cupleze cu cadrul românesc, şi să monteze un motor. Cei de la Derways au decis în favoarea a două opţiuni de motorizări — un motor rusesc ZMZ-409, de 2,7 litri şi 128 CP, sau un motor turbodiesel de origine Peugeot, de 2,2 litri şi 90 CP.
Designul a fost elaborat de o companie formată din foşti angajaţi AvtoVAZ, concediaţi în anii 90. Structura de caroserie era realizată din bare metalice unghiulare extra simple, iar panourile de caroserie erau plate şi simple, pentru a putea fi sudate uşor. Capota, care avea o formă mai specială, era realizată din plastic. Şi ideea era să amintească pe cât posibil de Mercedes G-Class.
Dezvoltarea a fost ultrarapidă, şi a fost făcută în mare parte digital, sărindu-se peste machete din argilă sau plastic. Pentru două luni apăruse prima caroserie produsă fizic, care a fost testată şi apoi perfecţionată. Peste încă două luni avusese loc inaugurarea fabricii, iar peste încă 4 luni a început producţia propriu-zisă. Era anul 2003. La începutul anului 2004 au început şi vânzările.
Maşina avea o mulţime de piese preluate de la alte modele de serie, pentru a se economisi. Farurile, indicatoarele de direcţie, mânerele de la uşă, erau preluate de la VAZ-2110, faruri de ceaţă de la alt VAZ, stopurile spate erau universale, fiind folosite şi la GAZelle, şi la MAZ, şi la KAMAZ. Oglinzile exterioare erau de la Mitsubishi Pajero. Arcurile şi geamurile erau identice pe partea stângă şi dreaptă, pentru economie şi mai mare.
Interiorul nu era mai original, fiind de asemenea o abundenţă de componente universale, preluate din ceea ce se producea deja în serie.
Primele teste cu Derways au fascinat publicul. Aceştia au apreciat mai ales capacităţile de trecere şi faptul că Derways avea puntea faţă independentă, faţă de UAZ, care avea punte rigidă. Volanul avea direcţia asistată, existau geamuri acţionate electric. Puntea spate avea blocaj de diferenţial, iar rezervorul era doar unul, în interiorul cadrului, nu două, pe exteriorul acestuia, cum se întâmpla la UAZ. UAZ, apropo, a trecut la această soluţie abia în 2016. Un Derways Cowboy costa 14.000 dolari cu motor rusesc şi 18.500 dolari cu motor diesel franţuzesc.
În 2005 a demarat şi pregătirea unui facelift, care a durat până în 2006, facelift care trebuia să-l asemene pe Derways şi mai mult cu G-Class.
Foto: Presupusul Derways facelift, care nu a mai ajuns a fi produs

Dar, până a fost gata facelift-ul, Aro a falimentat şi nu mai putea trimite cadre în Rusia, iar unul din cei 3 fraţi, cel mai inventiv cu ideile, a decedat subit. Derways a încercat să găsească soluţii de alternativă în China, însă fără succes. Aşa că Derways Cowboy a fost scos din producţie, după doar circa 400 exemplare produse în 2 ani. Planurile iniţiale erau să se ajungă la circa 5.000 de automobile pe an.
Aşadar, undeva, prin Rusia, mai există şi azi în circulaţie automobile cu siglă Derways, puţine la număr ce-i drept, care sunt purtate de un substrat tehnic de Aro 244.
0
16,272
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!