Mercedesul care merita covoare la bord: un 450 SEL 6.9, care a fost 40 de ani în mâinile aceluiaşi proprietar, scos la vânzare în Germania

21 Noiembrie 2022, 22:40
Redacţia PiataAuto.md
Au fost perioade în istorie, când un Mercedes însemna întâi de toate o calitate atât de perfecţionistă, încât din ea derivau şi confortul, şi durabilitatea în timp, şi imaginea de maşină dorită. Iar proprietarii, la rândul lor, îşi tratau de obicei maşinile cu respectul pe care-l merita o asemenea creaţie a inginerilor, care respectau la rândul lor cumpărătorul final atunci când proiectau maşina şi o puneau în producţie. Ei bine, Mercedes-Benz S-Class din generaţia W116 a fost cu siguranţă reprezentatul elocvent al acelei epoci.
Maşina asta a fost atât de bună, încât atunci când a apărut W126 se şoptea uneori că succesorul nu se mai ridică la nivelul calităţii lui W116, iar despre W126 vorbim azi tot ca despre un etalon de durabilitate. Mai apoi şi despre W140 se spunea că e departe de ce a fost W126, iar W140 tot o legendă a rămas. Deci, dacă ar fi să luăm drept referinţă aceste percepţii de la acea vreme, probabil W116 ar fi maşina despre care nu s-a spus niciodată în jumătăţi de măsură. Până şi concurenţii, puţini pe atunci, o priveau cu admiraţie şi consideraţie.
Şi dacă modelul normal a fost lansat în 1972, atunci în 1975 a fost lansată versiunea cu motorizare la superlativ, numită 450 SEL 6.9. Da, sub capotă se afla motorul V8 M100 de 6,9 litri cilindree, care livra 225 CP. Iar maşina venea echipată standard şi cu suspensie hidropneumatică, pe baza unei tehnologii cumpărate de la Citroen, dar perfecţionate de Mercedes pentru a elimina rateurile sistemului. Şi, apropo, acest model a fost şi primul care a folosit sistemul ABS la frânare, din 1978.
Exemplarul despre care vorbim azi e tocmai un asemenea Mercedes 450 SEL 6.9, fabricat în 1979. Maşina a fost deţinută timp de 3 ani de primul său proprietar, după care, în 1982, a fost cumpărată de actualul proprietar din Germania. Şi timp de 40 de ani, acesta a deţinut-o, tratând-o aşa cum ziceam la început că-şi tratau unii proprietari Mercedesurile.
Pentru că nu a fost singura sa maşină pe o perioadă mare de timp din aceşti 40 de ani, spune că n-a condus-o niciodată pe timp de iarnă, şi aproape niciodată pe timp de ploaie. Şi-a dus W116-ele cu regularitate la toate deservirile tehnice programate şi de fiecare dată când a fost nevoie de piese înlocuite, le-a făcut fără economie de buget.
Toată istoria şi zeci de facturi sunt ataşate la dosarul maşinii, care certifică şi evoluţia cifrei de pe odometru până la cei doar 162.400 km, cât indică acesta acum.
Habitaclul maşinii e unul din velur bej, combinat cu nuanţe mai intense. Acesta e într-o stare excepţional de bună pentru cei 40 de ani ai săi, iar proprietarul german a ţinut atât de mult la păstrarea ambianţei din habitaclu, încât a considerat că Mercedesul ăsta merită covoare la bord. Şi nu vorbim de covoraşe de cauciuc, ci de covoare în toată legea, din cele care se pun în case. Unora ar putea să le pară bizară această decizie, dar asta era modul lui de a-şi aprecia maşina.
Maşina are foarte multe elemente de crom pe caroserie, inclusiv în zona aripilor, dar germanul ne asigură că acestea sunt accesorii originale, ce puteau fi bifate cândva în showroom-urile Mercedes. Jantele BBS, totuşi, par mai late decât cele originale, aşa că tot există o doză de personalizare faţă de autenticul pur în această maşină.
Şi totuşi, nu se poate spune că acest Mercedes n-ar arăta bine. Dimpotrivă, e imposibil să nu-l observi. E imposibil să nu-l priveşti cu admiraţie. Şi e imposibil să nu înţelegi din prima că ai de-a face un exemplar bine păstrat.
Cât costă el în Germania, scos la vânzare acum? Nu e mic preţul. Se cer 54.900 euro pe el. Şi cu siguranţă vor exista mii de admiratori ai modelului în toată lumea, care vor spune că-şi merită preţul. Până la urmă, s-au produs doar 7.380 exemplare de 450 SEL 6.9, deci, chiar dacă e un model despre care ştiu mulţi pasionaţi, foarte puţini ajung să şi deţină unul!
0
10,616
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!