Un camion care transporta maşini electrice a luat foc pe o autostradă din Germania, pompierii având nevoie de 8 ore pentru a stinge incendiul

17 Mai 2023, 14:05
Redacţia PiataAuto.md
Un camion care transporta maşini electrice noi, aparent toate de model Skoda Enyaq, a luat foc luni, în jurul orei 14:45, pe autostrada A15 din Germania, lângă Lubbenau, la sud de Berlin. Din cauza modului în care ard bateriile maşinilor electrice, acesta s-a propagat cu efect de domino de la o maşină la alta, iar pompierii au blocat toată autostrada preţ de 8 ore, cât au luptat cu focul. Totuşi, incendiul nu a izbucnit de una din maşinile electrice, ci de la camion.
Mai exact, remorca pe care o tracta camionul a avut o defecţiune la frâna uneia dintre roţi şi ea s-a blocat. Camionul a continuat să înainteze şi, din cauza căldurii generate, zona roţii s-a aprins, în partea din spate a remorcii. Şoferul a observat într-un final problema şi a oprit pe banda de urgenţă, dar flăcările se răspândiseră la una dintre maşini.
Primii pompieri veniţi la faţa locului au înţeles imediat că incendiul la o remorcă ce conţine atâtea maşini electrice va fi unul dificil, aşa că şi-au chemat un număr mare de echipe în ajutor şi au blocat autostrada. Aceştia au reuşit să prevină extinderea incendiului la pădurea din jur, însă focul s-a extins şi la alte maşini adiacente, în total 5 maşini electrice fiind complet distruse.
Pentru că arderea bateriilor litiu-ion degajă căldură imensă şi se propagă de la o celulă la alta, pompierii au nevoie de a răci bateriile cu cantităţi mari de apă, pe lângă soluţiile ignifuge adiacente aplicate. Astfel, după ce flăcările au fost stinse la suprafaţă, o macara a ridicat fiecare dintre maşinile electrice afectate şi le-a pus în câte un container special cu apă, inundându-le complet şi asigurând astfel păstrarea temperaturii moderate în baterii, pentru evitarea reaprinderii interne în celulele bateriilor.
Foto: Punerea maşinii electrice într-un container special mobil, umplut cu apă

Poliţia şi pompierii germani estimează că pagubele produse de incendiu la camion şi maşinile electrice se cifrează la peste 800.000 euro.
0
4,863
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!