Dubai a semnat contractul pentru a avea primul serviciu de taxi electrice zburătoare din lume
12 Februarie 2024, 20:07 Redacţia PiataAuto.md
Mai multe companii din lume au creat şi testează aeronave electrice cu decolare verticală, eVTOL, iar câteva oraşe le-au şi oferit posibilitatea unor zboruri de test şi proiecte de testare a fezabilităţii acestei idei. Compania americană Joby Aviation e una din primele care cu ideea unor asemenea aparate de zbor care să îndeplinească rol de taxi aerian, urban sau spre suburbii, ocolind traficul, economisind timp, şi totodată generând costuri mai mici decât elicopterele clasice, folosite uneori ce VIP-urile planetei. Dimpotrivă, ideea de taxi aerian e că acesta ar fi mult mai accesibil oricui. Poate nu la nivelul unui taxi obişnuit pe patru roţi, dar nici nu va ajunge în zona preţurilor exorbitante ale elicopterelor. Ei bine, acum oraşul Dubai a semnat un contract definitiv cu Joby Avation, pentru ca oraşul oriental să fie primul care va avea un asemenea serviciu de taxiuri electrice zburătoare, deja nu în formă de test, ci deplin operaţional.
Şi dacă ideea de a venea taxiuri silenţioase zburătoare zburând alături de zgârie-norii din Dubai poate părea multora încă foarte îndepărtată în viitor, aflăm că de fapt noul contract prevede că serviciul va fi deja disponibil anul viitor, în 2025, întrucât Joby Aviation are deja ingineria şi aparatele de zbor definitivate, deci nu mai există incertitudini la acest capitol.
Pentru Dubai — un oraş care a făcut din opulenţă o carte de vizită a sa — apariţia primelor taxiuri electrice cu decolare verticală va fi emblematică, devenind cu siguranţă parte din viitoarea sa identitate. Pentru a le oferi mai multă susţinere celor de la Joby Aviation, Dubai le-a garantat acestora 6 ani de exclusivitate absolută la taxiuri zburătoare în regiunea lor, astfel încât Joby să-şi poată recupera investiţiile.
Aparatele electrice de zbor ale Joby Aviation, care vor servi drept taximetre zburătoare, pot transporta un pilot şi încă 4 pasageri la bord, la viteze de până la 320 km/h. Astfel, de exemplu o călătorie de la aeroportul Dubai până la Palm Jumeirah va dura doar 10 minute, spre deosebire de 45 minute necesare în prezent cu maşina.
Taxiul va putea fi solicitat printr-o aplicaţie, în mod similar cu Uber, şi se pare că va exista şi opţiunea de a împărţi eventual cele 4 locuri cu alţi pasageri. Preţul nu a fost anunţat deocamdată.
Joby menţiona anterior că a reuşit să realizeze un zbor tipi de test cu aeronava sa, în care aceasta a avut o autonomie de 240 km, însă acum, pentru a avea şi rezervele necesare, autonomia de zbor între două puncte, va fi de 160 km.
Joby Aviation e o companie care a primit în ultimii ani investiţii de la Toyota, Uber, Delta Airlines şi mai multe fonduri, iar în septembrie 2023 a livrat şi prima aeronavă electrică, cu decolare verticală, forţelor aeriene din SUA.