GALERIE FOTO (21 IMAGINI)
Roţi de plastic, componente din spumă specială, plafon cu panouri solare toate aceste elemente sunt prezente pe un concept dezvoltat de Daimler şi BASF, care priveşte într-un viitor îndepărtat, aproape ipotetic.
smart este oarecum îndreptăţit moral să o facă, însă. La Salonul Auto de la Frankfurt germanii vor aduce deja cea de-a treia generaţie a modelului lor electric de serie fortwo electric, iar noua lor creaţie, smart forvision concept, nu face decât să ofere o perspectivă asupra modului în care ar putea să se dezvolte mobilitatea electrică urbană.
Diferenţa vine din îndrăzneala conceptului de a face uz de materiale considerate, în mod normal, incompatibile cu anumite funcţii pe care ar trebui să le îndeplinească pe un automobil. Pentru prima dată, noul concept smart vine cu roţi realizate pe deplin din plastic atât jantele, cât şi partea rulantă. Or, cei de la BASF, care sunt şi cei mai mari furnizori de componente chimice în industria auto, au realizat o compoziţie specială a plasticului folosit, care va aduce o contribuiţie esenţială în reducerea rezistenţei la rulare şi deci în eficienţa generală a maşinii, dar şi în reducerea greutăţii propriu-zise a roţilor. Totuşi, inginerii BASF menţionează că noile materiale plastice se află deocamdată în stadiul de elaborare şi testare.
Şi dacă bateriile mari sunt grele şi scumpe, atunci o altă sursă de energie fără efectul kilogramelor în plus ar putea ajuta maşina să-şi sporească autonomia şi uzanţa cotidiană. Iar în cazul în care sursa alternativă de energie mai este şi regenerabilă şi aproape gratuită, atunci electromobilitatea şi-a găsit naşul. Desigur, vorbim de energia solară, de care noul smart forvision vrea să facă uz la maxim. Plafonul micuţului model este înţesat cu celule solare, capabile să transforme energia cerului în energie electrică, însă, totuşi, energia produsă de către acestea va avea mai degrabă un caracter secundar, menit să contribuie la un consum mai mic al energiei din baterii. Chiar şi pe timp noros, sau atunci când soarele se pregăteşte să apună, aceste celule furnizează suficientă energie cât să asigure funcţionarea sistemului multi-media şi a celui de climatizare. Lăsată parcată în soare, maşinuţa va menţine în funcţie sistemul de aer condiţionat, folosind energia soarelui pentru a păstra răcoarea interiorului.
Şi o parte din componentele de caroserie sunt realizate din materiale speciale. Uşile, spre exemplu, sunt realizate dintr-un cauciuc special, ranforsat cu fibră de carbon, datorită căruia greutatea acestora este cu 50% mai mică decât în cazul în care ar fi fost realizate din oţel şi cu 30% mai mică decât în cazul aluminiului.
Scaunele sunt şi ele produse dintr-o spumă realizată de BASF, care le face cu 10-20% mai uşoare. Parbrizul şi geamurile laterale sunt executate din sticlă înţesată cu filamente care reflectă razele infraroşii, fapt care reţine o mare parte din căldura exterioară de la pătrunderea în habitaclu.
smart forvision concept este, prin urmare, nu atât o demonstraţie de design, cât mai ales una a tehnologiilor, aplicabile pentru construcţia automobilelor viitorului. Conceptul va fi adus de germani la Salonul Auto de la Frankfurt.