Noul Mercedes-Benz G-Class, în sfârşit, cu o motorizare diesel! Care e noul motor şi ce parametri are?
22 Decembrie 2018, 08:32
Omologarea WLTP a dat multe bătăi de cap în acest an producătorilor auto, multe dintre motorizări fiind întârziate în lansări din cauza rândurilor uriaşe în industrie la omologarea conform noilor
standarde de măsurare a consumului şi emisiilor.

S-a întâmplat în mod similar şi în cazul noii generaţii Mercedes-Benz G-Class, care a fost arătată la începutul acestui an şi a ajuns în vară pe majoritatea pieţelor, doar că a venit numai în
două motorizări pe benzină – G 500 şi „mustosul” Mercedes-AG G63. Versiunea diesel, aşteptată tradiţional de cei ce tratează Gelandewagen dintr-o perspectivă mai practică şi mai utilizabilă în condiţii dificile de offroad, întârzia să apară.
Acum, însă, fanii lui G-Class pot răsufla uşuraţi. Gelandewagen tocmai a primit versiunea G 350d, iar sub capota acestuia nu se mai află un diesel V6, ca şi pe generaţia precedentă, ci noul diesel OM 656,
cu 6 cilindri în linie, de 3.0 litri cilindree. El se regăseşte aici în ipostaza sa de 286 CP şi 600 Nm, cuplul maxim fiind disponibil între 1,200 şi 3,200 rpm. Şi pentru că eficienţa a fost un factor-cheie, noua motorizare vine chiar şi cu
un regim Eco, care va decupla transmisia pentru mai multă inerţie şi va motiva şoferul să conducă mai eficient, iar pe lângă asta noul motor dispune de toate soluţiile moderne de neutralizare a emisiilor cu care
ne-am obişnuit, precum utilizarea aditivului AdBlue.

Totuşi, în regim intens de condus, noul G-Class G 350d va putea prinde
prima sută în numai 7.4 secunde, atingând o viteză maximă de 199 km/h. Noul propulsor e cuplat la cutia de viteze automată cu 9 trepte 9G-TRONIC, ea fiind special adaptată
pentru solicitările specifice de offroad. Fireşte, noua motorizare a lui G-Class nu putea veni fără demultiplicator de cuplu şi blocaje de diferenţiale.
PiataAuto.mdIlie Toma
0
5,895
GALERIE FOTO (8 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!