BMW lansează ediţii 50 Jahre pentru M3 şi M4, în culori stridente, pentru a marca jubileul diviziei M

24 Mai 2022, 12:43
Redacţia PiataAuto.md
Anul 2022 e unul deosebit de important pentru divizia M de la BMW, ea împlinit 50 de ani, adică jumătate de secol de istorie. Tocmai de asta, e şi un an, în care divizia M îşi alintă fanii cu premiere şi ediţii speciale interesante, multe dintre care vor rămâne cu siguranţă în istorie ca ipostaze de colecţie.
Astăzi producătorul bavarez a lansat şi o ediţie specială, numită 50 Jahre BMW M, pentru M3 şi M4, iar denumirea germană a ediţiei semnifică, fireşte, „50 ani BMW M”. Atât M3, cât şi M4, din noua ediţie specială sunt echipate cu acelaşi motor de 3.0 litri cu 6 cilindri în linie, twin turbo, de 510 CP, cât oferă şi un M3 sau M4 Competition standard. Ediţiile pot fi alese atât cu tracţiune spate, cât şi cu integrală. În ce constă unicitatea acestor ediţii, deci?
În detalii discrete, dar inspirate, de design. Pentru că vorbim de M3 şi M4, filosofia a aceeaşi aplicată şi pe alte ediţii similare din istorie, iar practica arată că asemenea versiuni ajung a fi mai scumpe şi mai căutate ulterior de colecţionari, mai ales dacă sunt produse în număr limitat. Şi în cazul noilor modele, numărul unităţilor produse va fi limitat, ba chiar modelele vor fi oferite doar în ţările în care divizia M are vânzările cele mai bune.
În Europa şi ale regiuni selectate, va fi oferit doar coupe-ul M4 în noua ediţie, şi acesta va fi oferit într-o paletă de 5 culori stridente, unice. Jantele vor face parte din elementele unice de design, iar numărul elementelor discrete e mult mai mare.
În SUA şi Canada va fi oferit, în schimb, doar M3, în caroserie sedan. Şi aici vor fi 5 culori la alegere, însă aceste 5 culori vor fi inspirate de la cele 5 generaţii anterioare de M3. Numărul elementelor modificate e similar şi aici şi va exista, de asemenea, o plăcuţă cu amintirea faptului că maşina e doar una din 500 exemplare produse din ediţia limitată.
De obicei, ediţiile speciale cu mici picanterii de design fascinează mai puţin. Dar actualele M3 şi M4 sunt nişte modele care prin versiunile lor standard sunt superbe, printre cele mai superbe maşini cu motoare cu ardere internă din lume. Iar asemenea ediţii în cazul lor au cel mai mult sens şi le transformă imediat în obiecte de colecţie. Aşa că o investiţie într-un asemenea automobil azi, cu o păstrare corectă ulterioară, e mai sigură decât orice depozit bancar, mai ales în condiţiile inflaţiei din toată lumea. Oricât ar fi inflaţia sumară timp de 20 sau 40 de ani, maşina asta va valora atunci mai mult decât valorează azi. Cu mult mai mult.
0
1,663
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!