(VIDEO) Un tată şi fiu din Slovacia deţin 15 exemplare de BMW Seria 7 clasice, E32 şi E23

27 Decembrie 2022, 18:49
Redacţia PiataAuto.md
Cei care au copilărit în ţările din fostul bloc estic în anii 90, au avut la un moment dat experienţa de a vedea cum maşinile de pe străzi de schimbă brusc, iar maşini noi şi fascinante apar şi le eclipsează pe cele vechi care ocupau străzile anterior. Aşa s-a întâmplat şi în Slovacia, iar Jakub Berthoty era pe atunci unul din acei copii, care privea cu fascinaţie la maşinile nou apărute pe străzi.
Pe atunci, BMW E32 a fost prima maşină occidentală, pe care guvernul cehoslovac a cumpărat-o pentru flota sa, iar modelul a devenit repede recunoscut şi admirat de public. La scurt timp, tatăl său, Bystrik Berthoty, fusese invitat la un raliu de maşini clasice şi avusese ocazia să conducă un BMW E9. Inevitabil cei doi, tatăl şi fiul, au început a împărtăşi o pasiune comună pentru BMW-uri.
Astăzi, cei doi deţin împreună o colecţie superbă de BMW-uri. Fiul, Jakub, e pasionat de BMW-urile din anii 80 şi 90 de cele 15 exemplare de Seria 7 E23 şi E32 îi aparţin lui, deşi cei doi îşi tratează colecţia ca pe una comună. Tatăl, Bystrik, e pasionat de BMW-urile din anii 60 şi 70, aşa că deţine şi el câteva maşini, printre care se găseşte şi modelul care l-a marcat cel mai mult, E9. Muncesc împreună la ele şi au un garaj de toată frumuseţea!
Mai mult ca atât, Jakub are acum doi fii, care vizitează din când în când garajul cu comori cu embleme BMW, deprinzând de mici aceeaşi pasiuni. Sunt trei generaţii la rând, aşadar, de oameni care admiră şi iubesc cu tot sufletul BMW-urile clasice. Iar Bystrik şi Jakub speră că, atunci când vom împlini 14-15 ani, cei doi fii ai lui Jakub li se vor alătura în garaj mai des.
Iar Jakub mai spune un lucru interesant, care ar putea da de gândit multora. El crede că o maşină deja produsă, de care trebuie doar să ai grijă ca ea să ţină cât mai mult, e mult mai ecologică decât una care trebuie produsă, nouă, chiar dacă cea nouă e electrică sau cu alte tehnologii sofisticate de propulsie. Prin urmare, să ai grijă de o maşină clasică şi s-o păstrezi mulţi timp înainte, e cel mai ecologic lucru pe care-l poţi face ca impact asupra planetei, spune el.
Cert e că pasiunea celor doi pentru maşinile clasice, şi în special pentru BMW-urile clasice, e una debordantă. Şi nimic nu uneşte mai frumos două sau trei generaţii decât o asemenea pasiune comună!
Vezi totul în video-ul de mai jos.
1
6,247
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!